Micutzu a explicat momentul în care presa a scris că a vrut să-l bată pe Mircea Badea. „Acolo am greșit”

Beatrice Dumitru 17.01.2023, 12:51
Micutzu a explicat momentul în care presa a scris că a vrut să-l bată pe Mircea Badea. „Acolo am greșit”

Cosmin Nedelcu, cunoscut drept Micutzu, este unul dintre cei mai apreciați actori de stand-up comedy de la noi, iar filmul „Teambuilding” în care are un rol important se bucură de un succes foarte mare. Dar nu tot timpul viața lui a fost una liniștită. Actorul a povestiti că în trecut s-a confruntat cu depresia, și a fost împlicat într-un scandal pe Calea Victoriei. Micutzu a vorbit și despre momentul în care presa a scris că a vrut să-l bată pe Mircea Badea.

Micutzu, despre momentul în care s-a spus că a vrut să-l bată pe Mircea Badea

În perioada în care apărea în producțiile postului Antena 1, Micutzu a lansat mai multe ironii la adresa vedetelor, dar și a conducerii televiziunii din Băneasa. Deranjat de atitudinea actorului, Mircea Badea a reacționat și l-a atacat pe acesta după scandalul în care a fost implicat pe Calea Victoriei. „Dacă l-a înjurat cineva pe domnul Micutzu, eu nu înțeleg de ce s-a enervat! Pentru că domnia să în show-urile pe care le face înjură tot timpul! De ce să te deranjeze o înjurătură că poate e o glumă!”, a spus Mircea Badea l-a momentul respecitv. Presa a speculat atunci că Micutzu a vrut să-l bată pe prezentatorul de la Antena 3.

Prezent în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Micutzu a fost întrebat dacă a vrut să-l bată pe Mircea Badea și a dat cărțile pe față. El a mărturisit că, într-adevăr, traversa atunci o perioada în care era destul de înverșunat pe anumite persoane și situații, însă nu a vrut să recurgă deloc la violență împotriva jurnalistului.

Micutzu a explicat momentul în care presa a scris că a vrut să-l bată pe Mircea Badea. „Acolo am greșit”
Mircea Badea a fost în conflict cu Micutzu.

„Nu am vrut să-l bat pe Mircea Badea! Normal că n-am vrut să-l bat! Nu am fost de acord și probabil că încă nu sunt de acord cu părerile dumnealui! Într-adevăr acolo am greșit! A fost o perioada în care am fost foarte înverșunat! Aveam senzația că dreptatea e de partea mea! Și în momentul ăla, eu încă cred că era o glumă rezonabilă, nu era cea mai bună glumă la adresa lui, dar era o glumă rezonabilă! Într-adevăr se simțea și încrâncenarea în glumă respectivă, asta e o problema într-adevăr! Dar nu, în niciun caz n-am vrut să-l bat pe Mircea Badea! Și sper că nici dumnealui nu mai vrea să se mai bată cu nimeni!”, a mărturisit Micutzu în emisiunea de la Kanal D.

Micutzu, despre scandalul de pe Calea Victoriei

Micutzu a fost implicat într-un scandal în noaptea de 15 spre 16 august 2021, aproape de miezul nopții, în fața unui magazin de pe Calea Victoriei din București. Actorul spune că ar fi fost agresat verbal de un bărbat, fără niciun motiv, și același lucru au pățit și logodnica sa și prietenul lui. Însă, Micutzu a spus că regretă incidentul pentru că violența nu este o soluție. „Regret că m-am întors, trebuia să-mi văd de drum. Violența nu este o soluție”, a afirmat acesta.

Acum, Micutzu traversează ua  dintre cele mai bune perioade din viața sa profesională după ce comedia „Teambuilding”, în care joacă un rol important, se bucură de un succes uriaș, fiind producția cu cele mai mari încasări din toate timpurile în România.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...