Mesajul cu care Dan Negru a dat lovitura în mediul online. Românii s-au grăbit să-i mulțumească

Beatrice Dumitru 16.04.2023, 23:52
Mesajul cu care Dan Negru a dat lovitura în mediul online. Românii s-au grăbit să-i mulțumească

Dan Negru a ales ca anul acestă să sărbătorească Învierea lui Iisus Hristos la Israel, la Ierusalim, și a fost copleșit de emoții atunci când a luat Lumina Sfântă. Prezentatorul a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare despre acest moment trăit în Orașul Sfânt.

„Dumnezeu nu e magicianul David Copperfield!”

Sfânta Lumină s-a pogorât sâmbătă, 15 aprilie, în jurul orei 14:30, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, iar ceremonia a fost oficiată de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. Ceremonia pogorârii Luminii Sfinte începe în dimineaţa Sâmbetei Mari şi are anumite etape. Se sting toate candelele dinăuntrul Bisericii, iar Mormântul lui Hristos este pecetluit cu ceară curată.

Dan Negru, prezentatorul de la Kanal D, a petrecut Paștele la Ierusalim și a povestit cum a văzut miracolul Învierii în Orașul Sfânt. Acesta a spus că a trăit momente unice când a luat Lumina Sfântă și a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care  explică ce înseamnă Dumnezeu în viziunea lui.

La Jerusalim a venit Lumina! Mă întreabă mulți cum am văzut miracolul luminii din Jerusalim. Prea mulți caută miracole in credință!Credința nu e despre miracole! Dumnezeu nu e magicianul David Copperfield! Ce credința ar fi aia în care Dumnezeu și-ar manifesta puterea? Puterea produce supunere! Dacă Dumnezeu și-ar manifesta puterea prin miracole, iubirea ar dispărea!”, a scris Dan Negru pe Facebook.

„Eu nu m-aș regăsi într-un astfel de Dumnezeu!”

Prezentatorul a mai scris în mesaj că îi place faptul că Dumnezeu nu face minuni și nu ne copleșește cu dovezi și a spus care este, după părerea lui, esența credinței.

Dumnezeu ar putea sa aprindă o lumânare, un bec, să vindece orașe întregi, să facă minuni copleșitoare forțându-ne să credem în el…Eu nu m-aș regăsi într-un astfel de Dumnezeu! Îmi place refuzul Lui de a face minuni, de a ne copleși cu dovezi! Îmi place libertatea pe care ne-o dă… Și cred că esența credinței e în vorbele lui Iisus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el”. Despre asta e Lumina”, a încheiat prezentatorul.

Într-o altă postare pe Facebook, Dan Negru a explicat despre cum își împart cele trei mari religii orașul Ierusalim.

„Cele trei mari religii ale umanității își împart orașul: creștinii, evreii și musulmanii! Locul pătimirii și al învierii lui Iisus, pentru creștini. Cetatea lui David și Solomon pentru evrei. Stânca de unde s-a înălțat Mohamed la cer, pentru musulmani”, a spus Dan Negru.

Ierusalimul este orașul lui Dumnezeu. Orașul Sfânt. Cetatea păcii. Este locul unde își au originea principalele trei religii din lume, creștini, evreii și musulmani, care înseamnă credința a mai bine de jumătate din populația de pe tot pământul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...