Marele regret al Tamarei Buciuceanu. Suferința pe care celebra Isoscel a purtat-o până în ultima clipă

Redacția IMPACT 18.10.2019, 14:55
Marele regret al Tamarei Buciuceanu. Suferința pe care celebra Isoscel a purtat-o până în ultima clipă

Tamara Buciuceanu a fost una dintre cele mai talentate și iubite actrițe din România, o personalitate extrem de prezentă pe scena teatrului și a filmului românesc, dar tot mai discretă cu privire la viața sa privată. Sănătatea șubredă din ultima perioadă i-a adus artistei multă suferință.

Tamara Buciuceanu a fost extrem de implicată în lumea artistică, însă în plan personal îi rămânea, de fapt, foarte puțin timp la dispoziție. Îmbinarea vieții profesionale cu cea privată s-a dovedit a fi grea pentru artista care s-a stins din viață zilele trecute.

„N-am avut timp. Am jucat atât de mult, încât n-am avut timp. Nu se poate chiar totul să ai, nu poţi. Cred că este o vorbă frumoasă pe care mi-a scris-o Mişu Dobre. Spunea că: >. Am realizat într-o seară, stând şi cu Stela, pentru că noi aveam camera impreună, şi ne gândeam cine ar fi putut să facă, ce am făcut noi. Dar să ştiţi, cu foarte multă atenţie și cu foarte multă muncă. Spectacolul era 50 de minute citit în faţă, iar ca să facem 1 oră şi un sfert, fiecare a avut câte un recital de-al nostru” spunea, în urmă cu doi ani, Tamara Buciuceanu, potrivit spynews.ro

„Regina comediei românești” s-a luptat până în ultima clipă

Prezentată de George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis drept „Regina comediei românești”, Tamara Buciuceanu suferea de probleme cardiace severe de mai mult timp.Starea ei de sănătate s-a agravat considerabil la începutul acestei luni, când a fost transportată de urgență la Spitalul Elias din Capitală și internată la Secția de Terapie Intensivă.

“Aceasta internare a survenit pe fondul decompensării unei boli cardiace mai vechi. Niște probleme cardiace mai vechi acutizate”, transmitea atunci Silvius Negoiță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, conform mediafax.ro.

Deși starea ei devenise stabilă și lucrurile păreau să evolueze în favoarea sa, Tamara Buciuceanu s-a stins în cele din urmă din viață, în contextul în care starea ei se agravase, iar medicii nu au mai reușit să-i salveze viața.

Cum arăta Tamara Buciuceanu în urmă cu 65 de ani
Cum arăta Tamara Buciuceanu în urmă cu 65 de ani

Tamara Buciuceanu are peste 1.500 de roluri la activ, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din „Cuibul de viespi”, în regia lui Horea Popescu, Chiriţa din „Chiriţa în provincie”, în regia lui Alexandru Dabija. Rolul cu care a intrat definitv în inima românilor a fost cel al profesoarei Isoscel din „Liceenii”, peliculă regizată de Nicolae Corjos.

 

Urmăriți Impact.ro și pe