Marcel Ciolacu a răbufnit! Ce spune liderul PSD despre situația Sorinei Pintea

Redacția IMPACT 04.03.2020, 12:58
Marcel Ciolacu a răbufnit! Ce spune liderul PSD despre situația Sorinei Pintea

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății a fost prinsă în flagrant după ce a luat mită în valoare de 10.000 de euro și 120.000 de euro, sume ce reprezintă 7% din valoarea unui contract. Mai mulți politicieni au comentat dur fapta Sorinei Pintea, printre care și Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu, despre „dublul standard în respectarea drepturilor fundamentale ale omului”

În contextul în care Sorina Pintea suferă de dermatomiozită, o boală gravă autoimună, aceasta a cerut să fie dusă marți din nou la spital, după ce a acuzat că se simte rău. Fostul ministru al Sănătății în Guvernul Viorica Dăncilă spune că i s-au încălcat drepturile, după ce a fost împinsă de un agent din escorta care o însoțea.

Sorina Pintea a luat mită 120.000 de euro, parte dintr-un contract.
Sorina Pintea a luat mită în valoare de 10.000 de euro și 120.000 de euro. 

În acest sens, Marcel Ciolacu spune că „este revoltător cum pentru unii se găsesc soluţii pentru a le fi respectate drepturile, iar pentru alţii, nu”. Liderul interimar al PSD trage un semnal de alarmă prin intermediul unei postări pe Facebook, în care se întreabă, în final cine va fi tras la răspundere în eventualitatea în care Sorina Pintea va fi achitată.

„Este revoltător cum pentru unii se găsesc soluții pentru a le fi respectate drepturile, iar pentru alții, nu. Ceea ce am văzut cu toții ieri în cazul Sorinei Pintea este un odios dublu standard în respectarea drepturilor fundamentale ale omului!

Îmbrâncirea și târârea în cătușe pe scările spitalului a unui om aflat în suferință nu au nimic de a face cu justiția. Justiția trebuie să se facă de către judecători și în sala de judecată, nu la televizor!

Spectacolul public prin care se distrug viețile unor oameni trebuia să înceteze demult.

Politica e una, și acolo #PSD a luat măsuri clare. Dar cine va răspunde pentru toată această umilință publică la care este supusă acum Sorina Pintea dacă, în final, va fi achitată la fel ca Ludovic Orban?!”, este mesajul postat de Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Tribunalul București a decis, sâmbătă, ca Sorina Pintea să stea în arest preventiv timp de 30 de zile, după ce i s-au adus acuzații de luare de mită, potrivit Mediafax. Decizia nu este, însă, definitivă.

Urmăriți Impact.ro și pe