Manhart MHX5 700: peste 100 CP în plus pentru cei nemulțumiți de puterea oferită de BMW X5 M Competition

Bogdan Bârliga 24.01.2022, 11:09
Manhart MHX5 700: peste 100 CP în plus pentru cei nemulțumiți de puterea oferită de BMW X5 M Competition

Dacă tocmai erai pregătit să plătești peste 128.000 de euro pentru un exemplar BMW X5 M plus 13.600 de euro pentru pachetul M Competition ar fi cazul să nu te grăbești înainte să vezi ce propun cei de la Manhart.

Compania germană de tuning a considerat că cei 625 CP pot să nu fie suficienți în unele cazuri și propun o serie de modificări prin care puterea motorului V8 crește cu 105 CP.

Chiar merită să aplicăm o operație de tuning pentru BMW X5 M Competition?

Manhart MHX5 700: peste 100 CP în plus pentru cei nemulțumiți de puterea oferită de BMW X5 M Competition

Fanii mărcii ar spune cu siguranță că n-ai avea motive întemeiate să facă așa ceva pentru că deja acest SUV masiv cu celebrul logo M e capabil de performanțe extreme chiar de la ieșirea din fabrică.

Motorul V8 de 4,4 litri de sub capota lui BMW X5 M Competition este combinat cu două turbocompresoare poziţionate în deschiderea V dintre rândurile de cilindri, al căror răspuns este optimizat printr-un -sistem twin-scroll pentru fiecare compresor.

Puterea maximă a acestui propulsor este de 600 CP și 750 NM ( disponibili între 1800 și 6000 rpm), iar pachetul M Competition aduce în plus 25 CP.

De la 0 la 100 km/h în 3,8 secunde

Manhart MHX5 700: peste 100 CP în plus pentru cei nemulțumiți de puterea oferită de BMW X5 M Competition
BMW X5M

BMW X5 M poate accelera de la 0 la 100 km/h în 3,9 secunde ( 3,8 secunde cu pachetul M Competition) și de la 0 la 200 km/h în 13,7 secunde ( 13,4 secunde cu pachetul M Competition).

BMW X5 M dispune de putere prin intermediul unei cutii automate Steptronic cu 8 rapoarte și poate atinge o viteză maximă limitată la 250 km/h (cu pachetul BMW M Driver 290 km/h).

Manhart MHX5 700 aduce în plus 105 CP

După ce am văzut datele tehnice ne dăm seama că Manhart Performance și-a asumat o sarcină dificilă prin încercarea de modifica performanțele pentru BMW X5 M Competition.

Manhart MHX5 700: peste 100 CP în plus pentru cei nemulțumiți de puterea oferită de BMW X5 M Competition

Compania germană a crescut puterea motorului V8 până la 730 CP prin instalarea unei unități de control auxiliare MANHART MHtronik Powerbox.

Deși Manhart nu a publicat date despre performanțele obținute după mărirea puterii motorului este de așteptat ca cei 105 CP în plus să reducă simțitor timpul pentru repriza de la 0 la 100 km/h.

Manhart MHX5 700: peste 100 CP în plus pentru cei nemulțumiți de puterea oferită de BMW X5 M Competition

Pentru a putea beneficia de această putere a motorului Manhart a coborât suspensia cu 30 mm ( standard pe BMW X5 M Competition aceasta era de 213 mm) și a montat un kit de caroserie cu elemente din carbon.

Spoilerul față a fost completat cu un element aerodinamic din carbon și prize de aer GTR, iar difuzorul spate este realizat tot din carbon și pentru sistemul de evacuare se poate alege chiar și un material pe bază de ceramică.

Manhart MHX5 700: peste 100 CP în plus pentru cei nemulțumiți de puterea oferită de BMW X5 M Competition

Jantele Concave One de pe Manhart MHX5 au culoarea neagră și dimensiunile de 10,5×22 inci, fiind prevăzute cu  anvelope pe dimensiunile 295/30ZR22.

Manhart MHX5 700: peste 100 CP în plus pentru cei nemulțumiți de puterea oferită de BMW X5 M Competition

Pentru interior modificările au vizat doar aspectul estetic și Manhart Performance oferă la cerere posibilitatea de personalizare cu diverse elemente realizate din fibră de carbon.

Manhart MHX5 700: peste 100 CP în plus pentru cei nemulțumiți de puterea oferită de BMW X5 M Competition

Preț estimat pentru Manhart MHX5

Prețul de pornire al unui BMW X5 M Competition începe în România de la 141.600 de euro și cu diverse opționale poate depăși ușor 160.000 de euro.

Manhart Performance comunică prețurile doar clienților ce plasează o comandă, dar e clar că pentru un Manhart MHX5 prețul de pornire este de minim 170-180.000 de euro.

 

 

 

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Bogdan Bârliga
Este editorul coordonator al secției Auto de pe Impact.ro. A început să lucreze în presă din anul 2002 și a experimentat mai multe domenii de activitate ( politic, social, economic) până...