Majestatea Sa Margareta și Principele Radu, în vizită la Vatican. Ce daruri au primit de la Papa Francisc

Mihnea Tălău 10.11.2022, 20:56
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu, în vizită la Vatican. Ce daruri au primit de la Papa Francisc

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu s-au aflat, joi, la Vatican unde s-au întâlnit cu Papa Francisc. Este a doua oară când Altețele Regale au o întâlnire cu papa Francisc, după întrevederea de la București din 31 mai 2019.

Vizita Familiei Regale a României la Vatican

A fost, de asemenea, a patra vizită a Familiei Regale la Vatican, după vizitele Regelui Mihai din iunie 1999 și februarie 2013, precum și după vizita Custodelui Coroanei din aprilie 2003.

La intrarea în Palatul Apostolic, Custodele Coroanei și Principele Consort au fost întâmpinați de reprezentanții Prefecturii Casei Pontificale și conduși în Biblioteca privată, unde au fost primiți de către Sanctitatea Sa Papa Francisc. Majestatea Sa și Principele Radu au avut un dialog cu Sfântul Părinte, în cadrul unei audiențe private.

La tradiționalul schimb de daruri, Custodele Coroanei a oferit Suveranului Pontif o colecție de gravuri realizate de maestrul Ștefan Câlția: 96 de lucrări omagiind cei 96 de ani de viață ai Regelui Mihai. De asemenea, papa Francisc a primit din partea Familiei Regale a României o farfurie jubiliară, replică a unei farfurii oferite de împăratul Napoleon al III-lea regelui Carol I.

Sanctitatea Sa a oferit Majestății Sale o gravură în porțelan reprezentând bazilica ”Sfântul Petru” și șapte volume cu învățături și cugetări ale Sfântului Părinte adresate tinerilor.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Custodele Coroanei, Principele Consort și delegația regală română au vizitat apoi Palatul Apostolic, Capela Sixtină și Grădinile Vaticanului, după care s-au recules în bazilica ”Sfântul Petru”, scrie vaticannews.va.

Vizita, continuă istoria centenară a relațiilor dintre Sfântul Scaun și Casa Regală a României

Vizita Majestății Sale Margareta la papa Francisc continuă istoria centenară a relațiilor dintre Sfântul Scaun și Casa Regală a României. După cum amintește site-ul menționat mai sus, regele Ferdinand I, în 1920, a contribuit la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun, relațiile ajungând la o reglementare juridică stabilă prin concordatul care a fost semnat în 10 mai 1927 și a intrat în vigoare în 1929. Succesiv, de numele lui Carol al II-lea este legată ridicarea Legației României pe lângă Sfântul Scaun la rangul de ambasadă, în 22 decembrie 1938.
Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...