Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu a recționat după ce luni dimineața trei rachete rusești lansate de Moscova au traversat spațiul aerian al țării, în contextul atacurilor forțelor ruse asupra mai multor oraşe din Ucraina. La doar o zi după acest incident, Maia Sandu a transmis un mesaj Rusiei.
Republica Moldova a declarat că trei rachete de croazieră lansate de Rusia de pe nave din Marea Neagră asupra Ucrainei au traversat luni spațiul aerian moldovenesc, iar autoritățile de la Chișinău au condamnat în „cei mai puternici termeni posibili” acest incident.
La doar o zi după atacurile Rusiei asupra Ucrainei, președintele Moldovei Maia Sandu a cerut să fie respectate graniţele țării sale. De asemenea. aceasta a afirmat că acţiunea reprezintă o încălcare flagrantă a spaţiului aerian şi a neutralităţii Republicii Moldova de către forţele armate ruse.

„În timpul atacului Rusiei asupra Ucrainei, câteva rachete au traversat neautorizat spaţiul aerian al ţării noastre. Republica Moldova este o ţară paşnică, care respectă integritatea teritorială şi suveranitatea altor ţări. Am spus acest lucru de fiecare dată şi am demonstrat acest fapt prin acţiuni, de aceea solicităm să fie respectate şi hotarele noastre”, a spus Maia Sandu, citată de Agerpres.
Maia Sandu a mai precizat că „presiunile cresc zilnic, iar încercările de a destabiliza situaţia în ţară sunt tot mai frecvente”, dar că autorităţile fac totul pentru a păstra pacea şi liniştea în țără.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Datoria noastră este să nu ne lăsăm manipulaţi şi provocaţi de cei care îşi doresc război şi haos. Nu vom permite destabilizarea situaţiei din ţară şi dezbinarea societăţii. Grupările criminale vor să creeze o situaţie de conflict pentru a răsturna ordinea publică şi a ajunge la putere, fapt prin care Rusia să poată folosi ţara noastră în război”, a adăugat Maia Sandu.
În ultimele săptămâni, la Chişinău au avut loc proteste în faţa clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei, manifestanții cerând demisia guvernului proeuropean al Maiei Sandu şi protestând împotriva creşterii preţurilor.
Maia Sandu a declarat că „protestatarii i-au promis Moscovei că vor pune la Chişinău un guvern care va fi loial Rusiei„, amintind că ea a câştigat alegerile prezidenţiale din 2020 în faţa unui contracandidat susţinut de Rusia şi urmează politici prooccidentale.
Rusia are trupe staționate în Transnistria de la începutul anilor 1990, când în urma unui conflict armat separatiştii transnistreni proruşi au scos cea mai mare parte a regiunii de sub controlul Republicii Moldova.