Lucrul care a deranjat-o teribil pe Marina Almășan la priveghiul lui Victor Socaciu. Ce moment trist: „Mi s-a strâns inima”

Iancu Andreea 28.12.2021, 20:49
Lucrul care a deranjat-o teribil pe Marina Almășan la priveghiul lui Victor Socaciu. Ce moment trist: „Mi s-a strâns inima”

În urmă cu o zi, România era cutremurată de o veste teribilă, aceea a pierderii unui alt nume important al lumii artistice. Victor Socaciu se stingea din viață, la doar 68 de ani, după ce a stat internat în spital o perioadă lungă, din pricina problemelor de sănătate. Astăzi, trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Sala Palatului, pentru ca cei dragi să îi aducă un ultim omagiu. La eveniment a fost prezentă și Marina Almășan, care a dezvăluit ulterior care este lucrul care a deranjat-o la priveghiul fostului său soț. Prezentatoarea și-a exprimat nemulțumirea pe internet.

Ce a deranjat-o pe Marina Almășan la priveghiul lui Victor Socaciu. Vedeta a spus clar

Regretatul artist Victor Socaciu a părăsit această lume în urmă cu o zi, iar astăzi, trupul neînsuflețit al acestuia a fost adus la Sala Palatului pentru ca rudele și admiratorii să își ia rămas bun. Printre cei prezenți la eveniment s-a aflat și Marina Almășan, fosta soție a cântărețului, alături de fiul fostului cuplu. Prezentatoarea și-a exprimat regretul pentru această tragedie și și-a susținut băiatul, care se confruntă cu clipe dureroase după pierderea părintelui său.

După priveghiul lui Victor Socaciu, Marina Almășan a postat un mesaj impresionant pe rețelele de socializare, unde a recunoscut ce a deranjat-o pe parcursul evenimentului de adio. Totodată, prezentatoarea și-a mărturisit sentimentele de suferință și neputință pentru durerea prin care trece Victoraș, fiul său cu regretatul Victor Socaciu. Aceasta a reamintit momentul divorțului, din urmă cu zece ani, când copilul a parcurs un pas spre maturizare.

Ce a deranjat-o pe Marina Almășan la priveghiul lui Victor Socaciu
Victor Socaciu și Marina Almășan, alături de fiul lor

„Maturizarea a început…cu 10 ani în urmă”

Astăzi fiul meu a mai făcut un pas spre maturizare. Unul greu, al naibii de greu…Mă doare durerea lui, mai mult decât mă dor toate durerile lumii. Maturizarea a început, de fapt, cu 10 ani în urmă, când, copil fiind încă, a înțeles că viața adevărată nu-i numai o poveste și că un lucru frumos se poate sfărâma din vini care nu sunt ale lui…

Am învățat atunci amândoi, împreună, că nu este nicidecum iubirea atât de „atotputernică”, precum se spune. Și că granița dintre adevăr și minciună este uneori dureros de fragilă. La fel precum și cea dintre iubire și ură. Și a învățat, Victor al meu, că viața nu e numai „mama + tata” plus iubirea dintre ei, și că nu numai bunurile materiale îți pot fi furate, ci și oamenii dragi…, a scris Marina Almășan, pe contul său de Facebook.

Vedeta, cuprinsă de durerea pierderii fiului său

Marina Almășan a menționat cu multă emoție cum Victoraș și tatăl său au petrecut câteva clipe, într-un cadru copleșitor pentru tânărul care trebuie să își ia adio de la părintele său. Vedeta consideră că această suferință va reprezenta un pas spre maturizarea fiului său, sentimentele pe care acesta le resimte fiind greu de închipuit. Totodată, Marina Almășan a ținut să transmită asigurări că Victoraș a venit pe lume ca urmare a unei iubiri mari între cei doi părinți.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Astăzi Victor a trecut printr-unul din cele mai dificile momente din viața sa ( mâine va fi unul și mai greu) : și-a văzut părintele culcat, fără suflare, între flori, în vehicolul de lemn care-l va transporta spre Eternitate. Îi priveam, de aproape, pe amândoi, tată și fiu, aduși laolaltă pentru ultima oară de cea mai tristă întâmplare cu putință. Singura, de fapt, care ne poate despărți cu adevărat de cei dragi.

Mi s-a strâns inima, ghicind furtuna din inima lui și mi-a fost ciudă că, dacă până acum am reușit să parez toate loviturile pe care soarta a încercat să i le dea copilului meu, de data aceasta nu am avut cum să-l ajut…E complicată maturizarea precoce, cea care nu ține de vârstă ci de răsucirile nefaste ale vieții. Mi-aș dori să pot lua de pe umerii copilului meu această povară. Dar nu pot decât să-i fiu alături. Acum și până când îmi voi da, la rându-mi, ultima suflare. Și să-l asigur – deși el știe bine – că este copilul unei mari iubiri…, a mai precizat vedeta.

„A fost dureroasă pustietatea pe care am găsit-o astăzi”

Dincolo de sentimentele exprimate față de suferința fiului său, Marina Almășan a menționat un aspect neașteptat din cadrul evenimentului. Priveghiul regretatului Victor Socaciu a fost unul extrem de discret și de pustiu, deși artistul a bucurat cu muzica sa o mulțime de oameni de-a lungul carierei.

P.S. A fost dureroasă pustietatea pe care am găsit-o astăzi, la priveghi, în jurul artistului, în ziua când mă așteptam ca să-l sufoce mulțimea celor cărora li s-a dăruit…, a ținut să menționeze Marina Almășan în finalul mesajului său.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...