Lucian Viziru și soția lui au viziuni diferite în ceea ce privește educația copilului. ”De asta e bine să aibă și mamă și tată, pentru că există un echilibru” EXCLUSIV VIDEO

Lucian Viziru s-a străduit să îi insufle fiului său pasiunea pentru tenis, sport pe care îl practică atât de plăcere, dar și ca antrenor, însă puștiul pare să aibă alte abilități, așa că celebrul lui tata îl lasă să exploreze alte activități și este mândru de priceperea lui la capitolul calculatoare. În interviul exclusiv acordat pentru Impact.ro, actorul ne-a povestit despre viziunile diferite pe care el și soția lui le au în privința educației copilului, de ce au ales să aibă un singur moștenitor, ce planuri de vacanță și-au făcut, dar și care este strategia lui de a da jos rapid kilogramele în plus.

Lucian Viziru și soția lui, Ema, au participat la Summer Party Ok Magazine, fiind prezențe destul de rare la evenimentele mondene. După 7 ani petrecuți în Germania, actorul susține că deocamdată va rămâne în România. După apariția în serialul “Clanul”, de la Pro TV, el are și alte proiecte legate de actorie, însă despre ele deocamdată nu poate da detalii.

Lucian Viziru, despre creșterea copilului

Ce talente are fiul tău? Îl atrage actoria, îl atrage vreun sport?

Deocamdată nu e atras de absolut nimic din tot ceea ce am făcut eu. A jucat tenis de performanță, pentru că l-am obligat până la 10 ani, acum are 12 ani. Probabil din cauza faptului că am fost prea sever, a zis că nu mai vrea. Acum face baschet, kickboxing și știe foarte multe lucruri despre calculatoare. Dacă am nevoie de cineva, el e băiatul meu cu calculatorul. Pe vremuri fiecare dintre noi avea un băiat care se pricepea la calculatoare. Pentru mine, acel băiat a devenit fiul meu.

Cine e părintele mai autoritar?

Amândoi, ea vrea ca multe alte mămici să mănânce tot, eu vreau să facă lucruri singur, de capul lui și să-l pregătesc pentru viață. Dacă ar fi după mine l-aș arunca cu totul în mijlocul acțiunii să se descurce singur, mămica vrea să îl țină de mână încă. De asta e bine să aibă și mamă și tată, pentru că există un echilibru, dar la capitolul exigență, cred că stăm amândoi la fel de prost sau de bine.

Adică se orientează dacă unul zice nu, celălalt zice da.

Exact, deci se plimbă de la unul la altul. Când unul zice nu și de ce mai multe ori îi iese.

Lucian Viziru: “Semănăm foarte mult din punct de vedere mental”

Oare cu cine seamănă?

Din fericire pentru mine și din nefericire pentru el, semănăm foarte mult din punct de vedere mental, când mă uit la el și mă văd pe mine când eram mic. Dacă o să fie asta bine pentru el pe viitor, rămâne de văzut.

Tu ai copilărit alături de fratele tău, Augustin. De ce v-ați oprit la un singur moștenitor? Nu v-ați dorit o familie mai numeroasă?

Ce să zic, e greu în ziua de astăzi cu un copil, dar cu doi. Să-i oferi maximum de atenție și să îl ajuți în adevăratul sens al cuvântului, e destul de complicat. Cred că ar fi fost groaznic de greu pentru noi cu al doilea.

Lucian Viziru: “Așa reușesc eu să slăbesc”

Ești neschimbat. Ai avut vreodată probleme cu greutatea?

Încerc să mă ocup singur de greutatea mea. Într-adevăr am slăbit 5 kilograme în ultima vreme, deci eram durduliu, îmi era greu. Cel mai deranjant aspect era burtica, dar mă ajută sportul în sensul ăsta. Adică mă duc la fotbal, mă mai duc la un tenis și încerc să am grijă ce mănânc.

Încerc să nu mai mănânc seara așa de mult, atâta tot, mai ales după sport. Așa reușesc eu să slăbesc. Dacă vreau să slăbesc, mă duc seara la tenis sau la fotbal și după ce am venit acasă, nu mai deschid frigiderul.

Ce planuri de vacanță aveți? Unde vă încărcați bateriile?

Am fost pentru prima dată pe litoralul Mării Negre, după foarte mult timp și ne-a plăcut foarte mult acolo. Mă simt ca acasă, mi-a lipsit chestia asta în Germania. Chiar și în Olanda când am mai fost nu e același lucru ca litoralul Mării Negre și acolo o să petrecem și vara asta, pentru că ni s-a părut foarte drăguț. Deocamdată nu vrem să plecăm din România, dar niciodată să nu spui niciodată, pentru că viața mi-a demonstrat atunci când mi-am dorit sau m-am gândit că nu mai vreau să mă întorc în România, de exemplu, s-au ivit oportunități aici în țară, care m-au făcut să mă întorc și să mă bucur că sunt aici.