Lora s-a mutat din România și face primele declarații: „Aici oamenii nu se agită atât de mult”

Badea Violeta 18.02.2023, 07:44

Lora este, fără dar și poate, una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de la noi din țară. Artista a luat o decizie importantă la începutul acestui an. Astfel, vedeta și iubitul ei, Ionuț Ghenu au ales să părăsească România. De curând, solista a oferit și primele declarații pe această temă.

Lora a plecat din România. Unde va locui vedeta pentru perioada următoare?

Fără îndoială, Lora este una dintre cele mai iubite cântărețe de la noi din țară. De curând, artista a anunţat lansarea unei piese, care cu siguranță, va ajunge în topurile muzicale foarte repede. Aceasta se numește „Noaptea la 3” și face parte dintr-o trilogie.

„Noaptea la 3” este primul capitol din „trilogia” pe care am pregătit-o pentru prima parte a acestui an. Sunt foarte entuziasmată și am muncit la acest concept peste un an.

Atât piesele cât și clipurile au legătură și spun povestea inimii care simte că este înșelată, caută și găsește dovezi și trece apoi prin etapele dureroase ale despărțirii.

Negarea, Conștientizarea, Răzbunarea, Acceptarea, Eliberarea. Cred că toate am trecut prin asta, nu scapă nimeni de aici fără lecția „inimii frânte”, a precizat artista, potrivit Click!.

Odată cu lansarea acestei piese, Lora a anunțat și faptul că a luat o decizie importantă. Și-a făcut bagajele și a plecat departe, la mii de kilometri de România. Artista și iubitul ei, Ionuț Ghenu, s-au „mutat”, din nou, în Bali, destinație care nu le este deloc străină.

Citește și Cum a ajuns Lora, de fapt, într-o relație cu Ionuț Ghenea. „Te judecă doar cei care vor să divorțeze și nu pot”!

Lora si Ionut Ghenu
Lora si Ionut Ghenu

„Aici lucrurile sunt complet diferite”

În anul 2020, pe timpul pandemiei, Lora și partenerul ei au rămas blocați timp de cinci luni în Bali, pentru că se tot anulau zborurile spre casă, şi astfel cei doi au ajuns să cunoască aproape totul despre acest loc superb de pe Pământ. Cei doi se declară îndrăgostiți de Bali şi de oamenii care locuiesc acolo.

„În Bali e frumos și oamenii nu se agită atât de mult, ceea ce pentru mine este ca o mângâiere. Noi suntem învățați să fim mereu pe fugă, mereu în stres, o luptă continuă cu nervii să nu ne scape de sub control.

Aici lucrurile sunt complet diferite și toată lumea e focusată cumva să liniștească și chiar să vindece oamenii stresați sau care își gestionează greșit prioritățile.

E un loc care ne-a fost adăpost aproape jumătate de an în cea mai grea etapă a pandemiei și unde ne-am făcut prieteni. Ne-am întors cu mare drag și muncim fără să ne epuizăm, cunoaștem oameni incredibili, încărcăm bateriile și hrănim inspirația”, a mai adăugat Lora pentru sursa de mai sus.

Citește și Lora, diagnosticată greșit cu o boală cumplită. Artista face mărturisiri cutremurătoare. „Am fost suspectă”!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...