Localitățile din România unde vor apărea mașinile Google street view. Gigantul actualizează imaginile pentru Google maps

Mihnea Tălău 06.03.2023, 16:07
Localitățile din România unde vor apărea mașinile Google street view. Gigantul actualizează imaginile pentru Google maps

În această primăvară, maşinile Google Street View se întorc în România, pentru a actualiza imaginile din peste o sută de localități şi drumurile aferente acestora. Preluarea de imagini pentru Google Maps debutează marți, 7 martie.

Mașinile Google Street View vor acoperi zone și localități din toată țara

Astfel, mașinile Google Street View vor acoperi zone și localități din toată țara.

„Maşinile Google Street View se întorc în România primăvara aceasta. În următoarele luni, ele vor străbate şoselele ţării şi vor vizita peste 100 de localităţi şi drumurile dintre ele, cu scopul de a actualiza imaginile Street View din oraşe, şosele şi autostrăzi pe Google Maps. Preluarea de imagini 3600 Street View în România începe marţi, 7 martie. Maşinile Google Street View vor acoperi zone şi localităţi din toată ţara, de la Vălenii de Munte, Câmpulung, Timişoara, Orşova, Deva, Bucureşti, Paşcani, Călăraşi, până la Târgu Mureş”, informează Google într-un comunicat de presă.

Lista actualizată și completă a zonelor care vor fi fotografiate de mașinile Street View în România poate fi consultată aici.

Aplicație intens utilizată în România și în lume

Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile orașe și adăugate diferite obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal sau fluviul Dunărea.

Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2022.

Street View este un serviciu popular oferit de Google Maps. În prezent, Google Maps este disponibil în peste 250 de țări, inclusiv în Arctica și Antarctica.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Street View este disponibil și în Google Earth și aplicația Google Maps pentru telefoanele mobile.

Google Maps are peste un miliard de utilizatori activi în fiecare lună. Sunt peste 50 de milioane de actualizări pe Google Maps în fiecare zi.

Cu ajutorul acestei aplicații, foarte folosite, utilizatorii pot găsi informații despre afaceri, evaluări, recenzii și multe altele pentru 200 de milioane de companii și locuri din întreaga lume.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...