Survivor România vine cu noi surprize, în ediția de marți, 12 mai. Jocul continuă, după ce Ema Huruiala a fost eliminată din competiție. Au mai rămas doar 8 concurenți care luptă pentru trofeu și marele premiu. Jocurile sunt din ce în ce mai dure, iar aceștia fac față cu greu provocărilor de pe teren. Mai mult, condițiile de supraviețuire sunt tot mai greu de suportat.
Trei nominalizați și un singur eliminat, aseară, la „Survivor România„. Emanuela Huruiala este concurență care și-a luat rămas bun de la competitorii rămași în Republica Dominicană. Ea a fost concurenta cu cele mai puține voturi acumulate din partea publicului.
Fosta războinică s-a „duelat” pentru simpatia celor din față micilor ecrane cu Cezar Juratoni, nominalizat de Iancu Sterp. E concurentul care a obținut imunitatea individuală. Și Ghiță Balmuș a avut același număr de voturi că și Ema, din partea concurenților.
Cu lacrimi în ochi, Ema a părăsit consiliul de eliminare. „În niciun caz nu sunt lacrimi de tristețe. Sunt foarte fericită că am ajuns până aici (…) Nu m-am așteptat să ajung atât de departe și nu mi-a dat nimeni nicio șansă să ajung până aici”, a spus această.
Surpriză celor două edițîi din acest weekend, în care cei opt concurenți au luptat până la epuizare pentru a câștigă imunitatea a fost Emy Alupei, singură care a câștigat ambele meciuri, obțînând imunitatea. Jocul de echilibru și concentrare a fost câștigat de Iancu care a obținut imunitatea individuală, dar, mai ales, dreptul de a nominaliza un concurent pentru eliminare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Fostul războinic a recunoscut că a făcut alegerea cu greu, propunându-l pe Cezar Juratoni.”Fiecare dintre cei rămași merită să rămână în competiție.
Dar dacă asta este jocul, atunci trebuie să-l jucăm până la capăt. Dacă eu am primit privilegiul asta și blestemul în același timp, o să propun pe cineva în față publicului, o să fac o propunere din tabăra faimoasa, așa mi se pare corect.
O să propun pe cineva cu care am stat de vorba și mi-a dat de înțeles că și-a atins scopul în emisiune și e foarte mulțumit cu ce a făcut până acum.
Chiar dacă i s-ar opri drumul aici nu ar fi supărat și ar fi împlinit cu el. O să-l propun pe Cezar”, a declarat Iancu Sterp. În această seară urmează o nouă ediție incendiară, „Survivor România”, de la ora 20:00.
Cum vor evolua concurenții pe trasee, ce alegeri vor face în continuare și la ce încercări ii va supune cel mai dur reality al momentului, aflați urmărind in continuare „Survivor România”, de sâmbătă până marți, de la ora 20:00, la Kanal D.