Listă de comenzi deschisă pentru noul Mercedes-Benz Clasa T. În România prețurile încep de la 25.740 de euro

Bogdan Bârliga 06.05.2022, 08:52
Listă de comenzi deschisă pentru noul Mercedes-Benz Clasa T. În România prețurile încep de la 25.740 de euro

Noul Mercedes-Benz Clasa T a fost prezentat oficial la finalul lunii aprilie și modelul poate fi comandat acum și în România.

Grupul german a pregătit pentru lansarea comercială două motorizări în patru variante de putere, iar gama va fi extinsă în viitor cu o versiune electrică.

Noul Mercedes-Benz Clasa T: date tehnice

Prezentare oficială: noul Mercedes-Benz Clasa T. Modelul va putea fi configurat și cu șapte locuri

Mercedes-Benz Clasa T are o lungime de 4.498 de mm , o lățime de 1.859 de mm, o înălțime de 1.811 mm și un ampatament de 2.716 mm.

Noul model dispune de uși culisante pe lateral și opțional ușa din spate poate fi comandată cu deschidere în două secțiuni. Ambele secțiuni ale ușii pot fi blocate în poziția de 90 de grade și pot fi pivotate în lateral la un unghi de până la 180 de grade.

Prezentare oficială: noul Mercedes-Benz Clasa T. Modelul va putea fi configurat și cu șapte locuri

Bancheta din spate poate fi rabatată pentru a crea o zonă de încărcare la nivel cu podeaua portbagajului și acest lucru permite ca interiorul vehiculului să fie adaptat după cum este necesar. Ambele secțiuni ale ușii pot fi blocate în poziția de 90 de grade și pot fi pivotate în lateral la un unghi de până la 180 de grade.

Prezentare oficială: noul Mercedes-Benz Clasa T. Modelul va putea fi configurat și cu șapte locuri

Specificațiile standard includ printre altele sistem de infotainment MBUX cu ecran tactil de 7 inch, volan multifuncțional cu butoane Touch Control, aer condiționat, keyless start, grup de instrumente cu afișaj color de 5,5 inch, scaun șofer reglabil pe înălțime, husă pentru portbagaj și buzunare pe spătarele scaunelor din față.

Ce motorizări sunt disponibile pentru Clasa T

Listă de comenzi deschisă pentru noul Mercedes-Benz Clasa T. În România prețurile încep de la 25.740 de euro

La data lansării noul Mercedes-Benz Clasa T va fi disponibil cu două motorizări și patru versiuni de putere, iar în viitor va fi lansată și o variantă electrică.

Mercedes-Benz Clasa T 160 este varianta de bază și dispune de propulsorul pe benzină de 1,3 litri cu 102 CP și varianta T 180 oferă până la 131 CP.

Mercedes-Benz Clasa T 160 D este varianta de bază și are sub capotă un propulsor diesel de 1,5 litri cu 95 CP, iar Mercedes-Benz Clasa T 180 D este dotat cu același motor în versiunea cu 116 CP.

Cu excepția modelului Mercedes-Benz Clasa T 160 restul motorizărilor pot fi comandate și cu o cutie automată cu dublu ambreiaj și șapte rapoarte.

Cât costă noul Mercedes-Benz Clasa T în România

Listă de comenzi deschisă pentru noul Mercedes-Benz Clasa T. În România prețurile încep de la 25.740 de euro

  • Mercedes-Benz Clasa T 160  cutie de viteze manuală – 25.740 euro
  • Mercedes-Benz Clasa T 180 cutie de viteze manuală – 26.771 euro
  • Mercedes-Benz Clasa T 160 D cutie de viteze manuală – 27.168 euro
  • Mercedes-Benz Clasa T 180 D cutie de viteze manuală – 28.258 euro
  • Mercedes-Benz Clasa T 180 cutie de viteze automatată – 29.145 euro
  • Mercedes-Benz Clasa T 160 D cutie de viteze automatată – 29.542 euro
  • Mercedes-Benz Clasa T 180 D cutie de viteze automatată – 30.632 euro

 

 

Urmăriți Impact.ro și pe