INTERVIU EXCLUSIV

Laura Cosoi, despre relația cu fostul iubit, Smiley. Motivul pentru care soţul vedetei nu e deloc gelos: „Ne mai întâlnim”. Interviu EXCLUSIV

Ana Maria Păsat 25.05.2022, 17:23

Laura Cosoi și soțul său, Cosmin Curticăpean, au împlinit astăzi 10 ani de când formează un cuplu. Sunt o familie fericită, au două fetițe și o a treia care urmează să se nască peste doar câteva săptămâni. Într-un interviu exclusiv pentru impact.ro, actrița a mărturisit că e convinsă că soțul său e singurul cu care ar fi putut realiza tot ce a făcut până acum și că ambii obișnuiesc să corespondeze prin bilețele. Cât despre Smiley, fostul său iubit dinaintea lui Cosmin, Laura, care în prezent filmează pentru un serial de comedie ce va fi difuzat la Prima TV, ne-a spus că se vede destul de des cu acesta și că soțul său nu a fost niciodată gelos, pentru că nu avea niciun motiv.

Filmează pentru un serial la Prima TV

  • Cum decurg filmările, dat fiind faptul că vei naște în luna iunie?

Totul decurge în grafic, filmăm de dimineața până seara. Dar am și pauză. Adevărul că am o echipă foarte faină, care încearcă să-mi lege destul de mult secvențele,și apoi să pot avea pauză. Mă simt foarte bine, mă bucur că fac parte din acest proiect. E o comedie care sperăm să ajungă la inimile spectatorilor, la Prima Tv.

  • Ce foști colegi ai reîntâlnit la Prima TV?

Din serialele în care am jucat, în afară de Alin Panc, nu mai e nimeni. Dar am jucat cu o mare parte din echipa din Secretul lui Zorillo, care va avea premiera pe 1 iunie. Avem șase zile de filmare. Sunt în luna a noua de sarcină. Filmez azi, mâine, sâmbătă, apoi iar luni, marți

  • Cum te simți?

Am avut o sarcină foarte frumoasă și ușurică. Sunt și zile în care merg cu picioarele strânse, că se mărește copilul. Bebelușa e măricică, mișcă des, acum mult mai brusc și înghesuit. Ideea e că nu fac nimic din ceea ce nu aș putea, nu mă simt rău, nu am contracții, nu am stări de somnolență. Noaptea mă trezesc destul de des, că am și fetele.

În ziua în care nu filmez, sunt prinsă cu alte lucuri, cu pregătirile, casa. Nu e ca și când am stat în pat, și m-am apucat să filmez în luna a noua de sarcină. Tot timpul am fost activă, am avut și alte spectacole. A existat flexibilitate din partea echipei, care e fantastică. Avem mare încredere că totul va fi bine. Săptămâna viitoare terminm filmările.

Are termen să nască în aceeași zi cu prima sa fetiță, Rita

  • Când ai termen să naști?

Termenul îl am în aceeași zi ca și cu Rita, care s-a născut pe 11 iunie. Ea a venit mai devreme cu o săptămână. Există o coincidență, pe lângă termenul identic. Pe 31 mai, acum patru ani, am jucat pe scena teatrului înainte să nasc, acum pe 31 mai e ultima zi de filmare. Atunci, fiind prima sarcină, am fost puțin inconștientă, iar cu două săptămâni înainte de spectacol, pe 16 mai, am avut contracții. Dar acum a fost puțin altfel.

  • Și dacă se va întâmpla să înceapă contracțiile când ești la filmări?

Dacă se va întâmpla, conduc, filmările sunt în afara Bucureștiului. Mă urc în mașină și plec direct la maternitate. Am aceeași echipă de medici, moașă ca și la celelalte sarcini. Dar sper sa mai aștepte cea mică.

  • Vei intra în concediu de maternitate?

În iunie nu mai am filmări. Vara, toate proiectele sunt în pauză, se reiau în vacanță Dar nu se știe niciodată.

Laura Cosoi, despre relația cu fostul iubit, Smiley
Laura Cosoi, alaturi de cele doua fetite ale sale

Se vede des cu Smiley

  • Ce relație mai ai cu Smiley?

Fiecare are treaba lui. Suntem în aceeași agenție de impresariat, motiv pentru care ne mai întâlnim, în diverse situații, dar nu e nimic ieșit din comun.

  • Cosmin a fost vreodată gelos pe fostul iubit?

Niciodată, pentru că nu a avut motiv. Astăzi facem zece ani de iubire. E plecat din țară, mâine se întoarce, dar sigur va pregăti el ceva. Obișnuiște să-mi facă tot felul de surprize. El culege florile din anumite locuri, face micul dejun. Sunt foarte multe lucruri. Îmi răspunde la mesaje mai vechi, eu îi scriu bilețele, iar el îmi răspunde și mi le dă după un an, doi. Le păstrează și le scoate din arhivă. El nu e deloc cu onlineul, nu e pe social-media.

Se cunoaște cu soțul său de 20 de ani

  • Care e secretul unei căsnicii fericite, în cazul vostru?

În primul rând, suntem pe aceeași lungime de undă. Amândoi ne-am dorit copiii, am fost în tandem cu aceeași dorință. Apoi implicarea, dragostea. Sunt momente și momente, ca în orice relație. Mai sunt și momente tensionate, dar ne dăm seama că au legătură cu alte stări, cum ar fi oboseala. Dar Cosmin e cel care cedează primul.

  • Te consideri o norocoasă?

Am fost foarte norocoasă, au fost cei mai frumoși ani. Anul viitor se fac 20 de ani de când ne cunoaștem. Noi tot spunem că e ceva karmic, niciodată nu am fost ca variantă unul pentru altul, când eram doar pieteni. Eu eram în relația mea, el cu ale lui. Asta zic și eu, așa a fost să fie, nimic nu e întâmplător. Numai cu el aș fi putut realiza ce am făcut până acum, doar cu el aș fi putut avea familia frumoasă pe care o am. Sigur nu puteam cu altcineva, amândoi suntem norocoși că ne avem unul pe altul.

Urmăriți Impact.ro și pe