Sevilla – Valencia, meci contând pentru etapa a 19-a din campionatul Spaniei, este programat, sâmbătă, 11 ianuarie 2024, de la ora 22:00, pe Estadio Ramon Sanchez Pizjuan, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2 şi Prima Sport 2.
Sevilla şi Valencia, două echipe aflate în zona periculoasă a clasamentului, se întâlnesc într-una dintre cele mai echilibrate partide ale etapei a 19-a din LaLiga.
Sevilla este pe locul 14, cu 22 de puncte, cu şapte peste zona retrogradabilă, şi vine după două victorii, un rezultat de egalitate şi două înfrângeri înregistrate în ultimele cinci etape din campionat, iar în runda precedentă a pierdut, în deplasare, cu Real Madrid, scor 2-4.
În acest interval, echipa antrenată de Garcia Pimienta a fost eliminată din Copa del Rey, după ce a trecut în turul al doilea de Olot (liga a patra), scor 3-1, dar a fost învinsă în 16-imile de finală de Almeria, echipă din liga a doua, scor 1-4, de fiecare dată în deplasare.
În meciurile disputate pe teren propriu în această ediţie din LaLiga, Sevilla a bifat cinci succese, o remiză şi trei eşecuri, iar cel mai bun marcator al echipei în campionat este Dodi Lukebakio, cu opt goluri.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Atenţie, Sevilla s-a impus în cinci din ultimele şapte partide disputate acasă în actuala stagiune din LaLiga!
Valencia ocupă locul 19, penultimul, cu 12 puncte, la patru distanţă de ultima poziţie salvatoare (17), şi vine după două rezultate de egalitate şi trei înfrângeri înregistrate în ultimele cinci meciuri din LaLiga, iar în cel mai recent dintre ele, o restanţă din etapa a 12-a, a pierdut, acasă, cu Real Madrid, scor 1-2.
În acest interval, echipa antrenată de la începutul acestui ani de Carlos Corberan, s-a calificat în optimile de finală din Copa del Rey, după ce a trecut în turul al doilea de Ejea (liga a patra), scor 3-1, şi în 16-imile de finală de Eldense (liga a doua), scor 2-0, de fiecare dată în deplasare.
În meciurile disputate în deplasare în acest campionat, „liliecii” au bifat trei remize şi şase eşecuri (doar Getafe şi Espanyol mai sunt fără victorie pe terenuri străine), iar golgheterul echipei este Hugo Duro, cu cinci reuşite în LaLiga.
De menţionat că Valencia rămâne fără succes în ultimele şase etape disputate şi nu are nici măcar o victorie în deplasare în actualul sezon!
În ediţia trecută din LaLiga, Valencia s-a impus, în tur, pe terenul celor de la Sevilla, scor 2-1, pentru ca, în retur, să se consemneze un egal, scor 0-0.
Superbet oferă cota 1,28 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Sevilla – Valencia.
Articol susţinut de: Superbet.