Kelemen Hunor reafirmă sprijinul pentru pensionarii cu venituri mici: „Este datoria noastră morală de a creşte veniturile lor”

Elena Avramescu 22.11.2022, 08:21
Kelemen Hunor reafirmă sprijinul pentru pensionarii cu venituri mici: „Este datoria noastră morală de a creşte veniturile lor”

La 1 ianuarie 2023 sunt programate să crească pensiile, însă asta nu este tot, deoarece vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR, a spus că tot în decursul anului următor se va continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu venituri mici. Acesta a ținut să mai precizeze că Uniunea Democrată Maghiară din România nu a făcut altceva decât să sprijine constant pensionarii.

Liderul UDMR va ajuta toți pensionarii cu venituri mici

„În şedinţa coaliţiei de guvernare, care a avut loc în această seară, am decis următoarele: pentru pensiile pe contributivitate, am decis creşterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei. Uniunea Democrată Maghiară din România a sprijinit dintotdeauna pensionarii.

Astăzi, 91% dintre pensionarii din ţară au pensii sub 3.000 de lei şi este datoria noastră morală de a creşte veniturile lor cu rata inflaţiei sau, când vom avea posibilitatea, chiar cu mai mult”, a scris vicepremierul Kelemen Hunor pe pagina sa de Facebook.

Kelemen Hunor a ținut să mai puncteze că s-a decis în coaliţie să se acorde în continuare, chiar și în anul următor, sprijinul special creat pentru pensionarii cu pensii mici.

„Anul viitor vom continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel: 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 şi 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 şi 3.000 de lei. Sumele vor fi împărţite în două tranşe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023”, a mai notat Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor vrea taxa de solidaritate
Kelemen Hunor

În acest sens, pensionarii care au pensii mai mici de 1.700 de lei urmează să primească carduri sociale în valoare de 250 de lei, ce vor fi acordate o dată la două luni, pe tot parcursul anului, a mai spus vicepremierul.

„Vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărţită în două tranşe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta şi din iarna viitoare.

Am convenit, de asemenea, ca alocaţiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflaţiei, persoanele cu handicap să primească o a treisprezecea indemnizaţie, iar indemnizaţiile pentru veteranii şi văduvele de război să fie actualizate cu rata inflaţiei, începând din 2018, însemnând o creştere totală de aproximativ 30 de procente”, a transmis preşedintele UDMR.

Kelemen Hunor a susținut creșterea pensiilor cu până la 15%

La începutul acestei luni, vicepremierul Kelemen Hunor a susținut că este absolut necesar ca pensionarii să primească pensii cu 15-16% mai mult, afirmând că este o datorie morală faţă de aceștia, doarece reprezintă categoria cea mai vulnerabilă.

„Eu am abordat din punct de vedere moral, fiindcă eu consider că trebuie să faci un efort, ai această obligaţie morală faţă de pensionari şi poţi să faci loc în buget pentru a acoperi rata inflaţiei. Sigur că nu mergem la gramaj fin, dar un 15-16% poţi să faci, trebuie să găseşti loc pentru pensionari care au muncit o viaţă întreagă, au muncit înainte de ’89 şi după ’89 şi au plătit impozitele, taxele şi au dreptul la această perioadă mai liniştită din viaţă”, a spus Kelemen la Europa FM.

Premierul a adus în discuție și dialogul cu privire la renegocierea plafonului de 9,4% din PIB prinsă în PNRR pentru cheltuielile cu pensiile, precizând că este legată de aşa-numitele pensii speciale, şi nu de pensiile din sistemul public.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...