Kate Middleton nu va reveni curând în spațiul public, a anunțat recent Palatului Kensington. Soția prințului William continuă tratamentul împotriva cancerului și nu sunt mari șanse ca ea să își reia îndatoririle publice până la finalul anului 2024.
Prințesa nu a fost atât de norocoasă precum regele Charles, diagnosticat și el cu cancer. Suveranul s-a recuperat mai repede și și-a reluat mare parte din îndatoririle publice. Starea actuală a lui Kate nu îi permite încă să iasă în public.
„Nu se așteaptă ca prințesa să se întoarcă la muncă”, a spus reprezentantul într-o declarație făcută pe 21 mai pentru BBC, „până când acest lucru nu va fi aprobat de echipa ei medicală”.
Cu toate acestea, Kate Middleton s-a ocupat în privat de proiectele sale de suflet, în special pentru Royal Foundation Centre for Early Childhood, organizația pe care a fondat-o în 2021 și care are ca scop sensibilizarea și luarea de măsuri privind impactul transformator al primilor ani de viață ai unui copil.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Copilăria timpurie va continua să fie în centrul activității ei publice.” , a precizat purtătorul de cuvânt pentru publicația Daily Mail.
Vezi și Ce știm până acum despre boala lui Kate Middleton? Cât costă tratamentul pe care îl urmează
Copiii au fost principala preocupare a lui Kate în momentul în care a aflat că are cancer. Ea și prințul William au încercat ca micuții să nu fie afectați de boala cruntă cu care a fost diagnosticată și au făcut tot posibilul ca ei să fie protejați. Se pare că micuții nu nu sunt pe deplin conștienți de diagosticul mamei lor.
Un apropiat al cuplului regal a mărturisit că lui Kate îi este din ce în ce mai greu să ascundă de copii stările de rău cu care se confruntă de câteva luni.
„Din păcate, devine din ce în ce mai dificil să facă asta”, spune sursa citată de National Enquirer.
Aceeași sursă a mărturisit că Prinții de Wales „trăiesc un adevărat iad în culise”, în timp ce prințesa urmează tratamentul de chimioterapie.
Efectele tratamentului au „un impact teribil” asupra lui Kate, care se confruntă cu stări de epuizare, greță, pierdere a părului și pierdere în greutate.
Palatul Kensington a anunțat că prințesa rămâne în afara îndatoririlor publice până când va primi „undă verde de la medici”, scrie publicația Daily Mail.