Islandssonii și plăieșii

Dan Mlădinoiu / 10.10.2020, 14:38
Islandssonii și plăieșii

Joi seara, naționala de fotbal a României a mai dat un luft, cât ratarea unei prezențe la un nou turneu final. N-ar fi o dramă, că ne-am cam obișnuit cu traista goală, ca minoritarul cu scânteia. Altele sunt elementele constitutive ale tragediilor acestui sport, pe care le tot crestăm cu obidă pe răboj. Totuși, e dureros pentru cei ce mănâncă pe pâine fenomenul în cauză.

Islandssonii și plăieșii

Prea multe nu i se pot imputa lui Rădoi. Abia peste mulți ani, dacă va avea materie primă și noroc, se va putea compara cu jumătatea valorică a unui Mourinho, Guardiola, Wenger sau Ancelotti. Însă, cei in charge, chiar și el, ar fi trebuit să solicite date despre cum joacă pescarii de lângă Oceanul Arctic, celui mai bun antrenor român în viață, Mircea Lucescu. Pentru că selecționata Turciei condusă de el a fost ridiculizată de scandinavi cu un scor fără recurs: 3-0.

În mentalitatea celor ce se ocupă de circuitul destinului fotbalului nostru, s-o fi strecurat ridicola idee că pe a doua insulă ca mărime din Europa, după Marea Britanie, islandezii sunt identic de rudimentari în picioruirea mingii, precum vecinii lor din Groenlanda și Insulele Feroe. S-au înșelat amarnic. Acești fotbalssoni, ca urmare a coloniștilor germane și celtici, au etalat disciplină, forță, strategie pragmatic și o condiție fizică de invidiat, în pofida unei medii de vârstă ridicate.

Băieții lui Mirel nu au reușit să-i surprindă cu nimic. Ne-au avut tot timpul în față. Ne pasau calm între linii, aveau întotdeauna soluții. Au stat în teren sus și tot acolo s-au apărat. Când a fost nevoie de păstrarea rezultatului, chiar cu 5-4-1. Atunci când se desfăceau în atac, posesorul balonului avea 2-3 coechipieri liberi. Urcau spre poarta noastră compact, ca o legiune romană. Formau, ca la comandă, un bloc, o lamă de buldozer.

Islandssonii si plaiesii
Islandssonii si plaiesii

Se găseau ușor, cu pase lungi sau pe unde ultrascurte. Au avut în orchestră un număr 8, al cărui nume îmi scapă, cu “sson” ca suffix, care a fost omniprezent. Un gen de ax cardanic din componența unui motor excelent pus la punct. Nu a realizat nimeni că el este acel centrocampista volante. Exact, sigur pe el că îl va găsi cel puțin o dată pe Sigurdsson. Și l-a găsit. Ba, chiar de două ori, iar jucătorul de 40 milioane euro de la Everton, club rival de o viață al cormoranilor concitadini din orașul Beatles-ilor, administrându-ne două lovituri. Prima, KD, cealaltă, KO. Prima a fost o directă de stânga, ce a străpuns o “gardă” de opt jucători români galbeni și imobili ca floarea- soarelui. A urmat un croșeu, cu același picior ce a descris o traiectorie de tip paranteză, care s-a oprit în năvodul lui Tătărușanu.

Nordicii au jucat un clasic 4-4-2, cu distanță mică între compartimente, acoperind foarte bine terenul, astfel încât ai noștri nu dispuneau de căi de transmitere a mingii. În atac, aproape că nu am contat. În primul mitan, nu am reuțit să ieșim din jumătatea noastră. Doar mingi lungi și înalte, cu andrisant anonim, pe principiul focul la ei, dar cu șanse zero. Balonul venea înapoi de la acei stâlpi de telegraf dotați cu viteză de suveică. Pentru apropierea unui succes, naționala trebuia să joace în viteză, cu mingicari în stare să-și trimită adversarul la semințe. Toți sub bagheta unor mijlocași ofensivi de construcție, cu tehnică șefuită, unde inventivitatea, imaginația, implicarea, pasa în gaură sau pe poziție viitoare, verticalizarea să-i facă pe semieschimoși simpli spectatori. Nu am avut un astfel de giuvaer. Evident, nu avea cine să-și asume riscul.

Ca să nu ne ducem prea departe în timp, Hagi, Tudorel Stoica, Marcel Răducanu, Rotariu Sr., Timofte, Lupu, Gâlcă ș.a. s-au pensionat. Avem nevoie de alți Maxim, Stanciu, Deac, Ianis Hagi. Astfel, joi, la loc de frunte, cu un singur șut pe poartă, celelalte 2-3 spărgând ochelarii oamenilor din peluze, am asistat la sârba-n doi cu schimb de locuri, obsedantele pase de-a latul terenului sau la portar etc.

E limpede, România nu merita nici un draw. “Pescarii” ne-au fost superiori la toate capitolele importante. La noi, lipsă de hotărâre, apatie, idei în stoc, zero. Și asta într-o partidă de quitte ou double, de totul sau nimic, când e musai să-ți lași plămânii pe gazon.

Odinioară, Sandu Neagu învingea Cehoslovacia lui Vencel, Dembrovschi și Dumitrache o băgau în poarta legendarului Pele. Hagi, Ilie Dumitrescu, Răducioiu, ’94, scoteau milioane de români la “revoluția fotbalului”. Băteam Argentina, Anglia, Columbia, Anglia, Germania, Italia. Atunci când zdrobeam Finlanda cu 9-0, islandezii se ocupau cu scoaterea năvoadelor burdușite cu sardele.

Nu ne cere nimeni să jucăm tiki-taka, pentru că nu putem și e marcă înregistrată în Catalonia, nici fotbalul total, deoarece are drepturi de autor în Țara Lalelelor, dar nici ce am prestat la Reykjavik. Acolo am semănat dureros de tare cu Smântâna Toflea și Fărașul Dărmănești. Blânde și naive echipe de plăieși. Măcar de-ar fi ultima dată când șutăm pe lângă șansă. Adică, luft. Deși…