Familia Iorgulescu și-a exprimat regretul pentru tragedia produsă de Mario pe șoseaua Chitilei, în noaptea de 7 spre 8 septembrie. În urma cumplitului accident, fiul președintelui Federației Profesioniste de Fotbal a murit un alt tânăr care circula regulamentar. Băiatul lui Gino Iorgulescu se zbate și el între viață și moarte, conform ultimelor detalii date de medici. Atât familia Iorgulescu, cât și cea a victimei, trec prin momente foarte grele, dar, pentru că are bani și relații, Gino Iorgulescu va face tot posibilul să-și salveze băiatul, inclusiv de consecințele nerespectării legii.
Să nu fim ipocriți. Orice părinte ar face totul pentru copilul său, chiar dacă acesta se face vinovat de moartea unei persoane. Este un instinct pe care-l avem cu toții. Totuși, din acest motiv umanitatea a renunța cândva la traiul în peșteră și a decis să-și sacrifice o parte din libertate pentru a trăi într-o comunitate, după legi prestabilite. Oamenii care aplică legea ar trebui să nu plece urechea la instinctele celor care vor să-și scape copiii. Deci rămâne de văzut ce va urma.
Între timp, familia Iorgulescu a transmis un mesaj de profunde regrete familiei victimei:
„Cu o durere imensă în suflet, vrem să aducem la cunoștința oamenilor regretul nostru, care nu încape în cuvinte, față de tragicul accident care a avut ca urmare decesul tânărului de vârstă cu copilul nostru, Mario. Transmitem condoleanțe sincere familiei îndoliate, durerea noastră fiind de nerostit. Toate rugile noastre se îndreaptă către Dumnezeu, gândindu-ne că situația putea fi cu același deznodământ și pentru copilul nostru, aflat acum în stare gravă la spital.
Suntem copleșiți de lacrimi și de durere în urma tragicului accident din dimineața de 8 septembrie și sperăm ca oamenii, opinia publică, să înțeleagă clipele grele prin care trecem și noi, și cealaltă familie. Gabriela și Gino Iorgulescu”
Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03:00 dimineața, pe șoseaua Chitilei. Conform unor surse din poliție, Mario Iorgulescu se îndrepta, la volanul unui Aston Martin, spre Centura Capitalei către Pod Constanţa, dar a pierdut controlul asupra mașinii (din cauza vitezei prea mari), a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani.
Inițial, s-a spus că Mario a supraviețuit, dar era în stare critică, fiind dus la spital „cu o contuzie abdominală şi toracică forte, cu hemoperitoneu, adică sânge în burtă, s-a intervenit chirurgical de urgenţă azi-noapte, operaţia a avut ca scop controlul sângerării, adica hemostaza, e în stare gravă, dar stabilă deocamdată”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Azi, starea lui pare a fi la fel de incertă:
„Evoluția pacientului Mario Iorgulescu, internat în spitalul Elias cu diagnosticul de Politraumatism prin accident rutier, este lent favorabilă. El este conștient, rămânând conectat la aparatele de ventilație mecanică. Se apreciază că deocamdată nu a depășit zona riscului vital și continuă să necesite îngrijiri de terapie intensivă”, potrivit unui comunicat de presă al managerului Spitalului Elias, Mugur Ardelean.