EXCLUSIV

Ionuț Dolănescu, despre hotărârea luată de Maria Ciobanu. Decizia clară a artistei. „Dacă starea de sănătate îi va permite”. EXCLUSIV

Alexandru Catalan 04.10.2022, 18:59
Ionuț Dolănescu, despre hotărârea luată de Maria Ciobanu. Decizia clară a artistei. „Dacă starea de sănătate îi va permite”. EXCLUSIV

Maria Ciobanu va continua și în anii următori să facă naveta Statele Unite-România, pe durata verii. Așa sună părerea fiului ei, Ionuț Dolănescu, care susține că aproape nimic nu o poate opri pe celebra sa mama, care tocmai a împlinit la începutul acestei toamne 85 de ani, să pună în practică o asemenea agendă personală.

Ce spune Ionuț Dolănescu despre hotărârea luată de Maria Ciobanu

„Mama e hotărâtă să vină și la anul în România, dacă starea sa de sănătate îi va permite să facă asta. Cred că modelul ultimilor doi ani, când mama a revenit de fiecare dată acasă, e și pe placul ei!”, a afirmat Ionuț Dolănescu pentru impact.ro.

Îndrăgita solistă de muzică populară a decis din 2019 să-și petreacă iernile în Statele Unite, mai exact în zona Californiei, acolo unde iernile sunt mai blânde față de cele din România. În luarea deciziei sale a cântărit faptul că Maria Ciobanu suferă de o formă acută de astm, care-i îngreunează respirația în anumite condiții climaterice, dar și amănuntul conform căruia în zona Californiei locuiește alături de fiica sa, Camelia.

În plus, în urmă cu cinci ani, Maria Ciobanu a decis să se retragă din viața publică, ea evitând în ultimii cinci ani să mai urce pe vreo scenă, în ciuda faptului că sute de români au încercat să-i modifice decizia.

Maria Ciobanu a revenit prima dată acasă în vara anului 2021.

Ionuț Dolănescu mai spune că perioada preferată a mamei sale de ședere în România este august-septembrie, ea întorcându-se în Statele Unite din a doua jumătate a primei luni de toamnă, așa cum s-a întâmplat și anul acesta.

Ionuț Dolănescu, despre hotărârea luată de Maria Ciobanu. Decizia clară a artistei. „Dacă starea de sănătate îi va permite”. EXCLUSIV
Maria Ciobanu si Ionut Dolanescu

„Nu am vicii”

Pe de altă parte, Maria Ciobanu a locuit în ultimii doi ani în zone diferite ale țării. Dacă în 2021 a rămas cea mai mare parte a timpului petrecut în țară în casa din București, din zona Giulești, în acest an a preferat compania rudelor soțului ei, Mircea Cîmpeanu, care a însoțit-o de fiecare dată la întoarcerea sa acasă. Ca atare, în această vară Maria Ciobanu și-a petrecut sejurul în zona Sibiului, acolo unde soțul ei actual are o mulțime de rude. Din nou a contact în luarea deciziei calitatea aerului, care în zona de munte e mult diferită față de cel din Capitală.

Maria Ciobanu a explicat cândva că afecțiunea de care suferă ar fi fost provocată cel mai probabil de fumul de țigară inhalat la petrecerile la care a cântat de-a lungul vremii.

„Nu am vicii, iar de fumat, nici nu vreau să aud. Nu cred că există un dușman mai păcătos. Eu am și pătimit din cauza tutunului, pentru că am inhalat fum în timp ce cântam și așa m-am trezit cu astm bronșic”, a mărturisit cu ani în urmă îndrăgita Maria Ciobanu.

La rândul său, Ionuț Dolănescu, fiul ei și al lui Ion Dolănescu, a lăsat să se înțeleagă că speră ca mama sa să locuiască, măcar pentru scurt, și în casa sa din strada Caimatei, cea pe care a moștenit-o de la mult mai celebrul său tată, pe care în ultimele luni încearcă să o renoveze și să-i redea strălucirea de altădată. Ritmul renovării a fost însă mult încetinit în ultimele luni din cauza creșterii accelerate a prețului materialelor de construcții.

Urmăriți Impact.ro și pe