Ion Țiriac nu mai este cel mai bogat român. Cine i-a luat locul

Stefan Daniel 12.09.2019, 14:02
Ion Țiriac nu mai este cel mai bogat român. Cine i-a luat locul

Ion Țiriac nu mai este cel mai bogat român. El a fost detronat de un român care a pornit de la cel mai dejos nivel profesional și a ajuns să fie azi o somitate în lumea tehnologiei. Pentru prima dată în România, cel mai bogat român provine dintr-unul dintre domeniile viitorului, adică tehnologia. Vestea a fost dată de cei de la revista Forbes care chiar asta au și vrut să sugereze: românul care a trecut de la comunism, la codare. Sigur, e un fel de-a spune comunism. Este vorba de faptul că un tânăr care a crescut în comunism, a reușit să devină unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

Cine l-a detronat pe Ion Țiriac, din topul celor mai bogați români

Ion Țiriac nu mai este cel mai bogat român. Cine i-a luat locul
Daniel Dines, programatorul care are o avere mai mare decât a lui Țiriac

Numele lui este Daniel Dines și este fondatorul și directorul general al firmei IT UiPath, o companie de robotică software. El este primul miliardar în dolari care a făcut o avere fabuloasă din afaceri cu roboți. Povestea lui a fost spusă mai pe larg în revista Forbes, într-un articol dedicat lui, cu titlul De la comunism, la coding.

În mod evident, afacerea sa a prosperat peste hotare, nu în România, pentru că țara noastră e încă paralelă cu tehnologia. Cu toate că avem specialiști foarte buni în IT și alte domenii de tehnologie, țara nu-i ajută suficient ca să-și pună ideile sau proiectele în aplicare. România este doar consumatoare de tehnologie și doar uneori o mai asamblează.

Ion Țiriac vs. Daniel Dines, doi titani români de la care ai avea multe de învățat

Ion Țiriac nu mai este cel mai bogat român. Cine i-a luat locul

Cei de la Forbes menționează că Daniel Dines încă mai deține în prezent peste 20% din acțiunile companiei UiPath, lider mondial în tehnologie RPA – Robot Process Automation, o companie evaluată la 7 miliarde de dolari după ultima rundă de finanţare obţinută. Asta înseamnă că lui Dines îi revine o avere de cel puţin 1,4 miliarde de dolari.

La rândul său, Ion Țiriac are o avere estimată de 1,1 miliarde de dolari, ceea ce-l plasează pe locul 1.818 la nivel mondial). Țiriac are 80 de ani, în timp ce Dines are abia 47 de ani.

Cum a ajuns Daniel Dines mai bogat decât Ion Țiriac…și decât mulți alți români

Ion Țiriac nu mai este cel mai bogat român. Cine i-a luat locul

Pe scurt, și-a urmat pasiunea, s-a perfecționat în domeniul care-i place și a investit în proiectele care modelează lumea din jur. În realitate, a fost mai greu decât pare în această frază. Provine și dintr-o familie bună. Mama sa a fost profesoară, iar tatăl, inginer. Inițial, el povestește că a vrut să se facă scriitor, dar a descoperit că era foarte bun la matematică. Iar cel mai potrivit domeniu unde o poți pune în aplicare este IT-ul.

Dines a învăţat singur limbajul de programare C++, dintr-o carte pe care a împrumutat-o de la bibliotecă şi exersa noaptea pe calculatorul unui prieten, în timp ce acesta dormea. A pornit, așadar, de jos.

„Bill Gates obişnuia să vorbească la Microsoft despre un computer în fiecare locuinţă. Eu vreau un robot pentru fiecare persoană”, a declarat Daniel Dines.

Îi găsești povestea pe Forbes.

Urmăriți Impact.ro și pe