Intră NATO în războiul dintre Rusia și Ucraina? Mircea Geoană, anunț de ultim moment

14 04. 2023, 16:40

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a participat la Conferinţa privind securitatea regiunii Mării Negre care are loc la Bucureşti, sub egida Platformei Internaţionale Crimeea. Acesta a făcut un anunţ important despre implicarea Alianței Nord-Atlantice în războiul din Ucraina.

Mircea Geoană, despre implicarea NATO în războiul din Ucraina

Invazia Rusiei în Ucraina, lansată pe 24 februarie 2022, reprezintă un punct de cotitură pentru istoria Europei, iar Occidentul, dar și NATO au reacționat imediat și au oferit ajutor militar, financiar și umanitar Kievul. Mai mult, după 415 zile de război, Mircea Geoană a spus că NATO va sta alături de Ucraina „atât cât este nevoie” şi va susţine această ţară „pe lungul drum al integrării euroatlantice”.

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a amintit că din 2014, de la anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia, Alianța a crescut prezenţa în regiune şi şi-a consolidat parteneriatul cu Ucraina.

Rusia a declanșat războiul din Ucraina pe 24 februarie 2022.

Regiunea Mării Negre este în centrul discuţiilor din prezent şi ca român ştiu şi simt că aceasta este o regiune de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică. Acest spaţiu a fost în centrul acumulării de agresiuni din partea Rusiei timp de peste un deceniu, iar anexarea ilegală a Crimeii în 2014 şi de părţi din Donbas au fost începutul”, a declarat Mircea Geoană.

„Moscova foloseşte Marea Neagră ca pe o platformă pentru a afecta libertatea”

De asemenea, Mircea Geoană, a mai subliniat că „acest comportament iresponsabil şi ostil al Rusiei în regiunea extinsă a Mării Negre afectează profund securitatea întregii alianţe” și a evidenţiat importanţa strategică a Mării Negre, marcată la Summitul NATO de la Madrid, anul trecut.

Nu este doar o hârtie, este convingerea noastră transformată în acţiune”, a spus Mircea Geoană.

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat că riscul ca în zona Mării Negre să existe un potenţial de escaladare serioasă a manevrelor agresive ale Rusiei rămâne ridicat.

Moscova foloseşte Marea Neagră ca pe o platformă pentru a afecta libertatea, navigaţia liberă”, a susţinut Tîlvăr, subliniind că intenţia este de a crea conflicte, zone gri şi condiţii favorabile pentru ameninţări transnaţionale ale securităţii.

El a completat că, după anexarea Crimeii, atacurile continue asupra Ucrainei reprezintă un semnal neacceptabil din partea Federaţiei Ruse privind utilizarea forţei în a obţine obiective politice de securitate la nivel regional. La Marea Neagră, Moscova doreşte să obţină dominaţia şi să descurajeze libertatea de mişcare a NATO, a mai spus oficialul român.