INTERVIU EXCLUSIV Şerban Huidu. Ce se întâmplă cu emisiunea Cronica Cârcotașilor și cum l-a lăsat baltă Mihai Găinușă. Mesaj transmis către Olivia Steer și Anamaria Prodan

Carmen Andrei 29.01.2021, 11:47
INTERVIU EXCLUSIV Şerban Huidu. Ce se întâmplă cu emisiunea Cronica Cârcotașilor și cum l-a lăsat baltă Mihai Găinușă. Mesaj transmis către Olivia Steer și Anamaria Prodan

Veste bună, pentru fanii emisiunii ”Cronica Cârcotașilor” (Prima TV)! Șerban Huidu și colegii lui revin, în forță, cu o nouă ediție a emisiunii, care va debuta pe 3 februarie. Prezentatorul tv ne-a povestit, într-un interviu pentru impact.ro, și despre un episod dureros, care îl are în prim-plan pe Mihai Găinușă, fostul său coleg de filmare. Șerban s-a străduit să refacă formula de aur, însă încercarea lui a rămas fără ecou.

”Mișule, unde ești? La Disneyland, am uitat să îți spun că nu mai revin!”.

Printre sutele de fotografii ale lui Șerban Huidu, de pe conturile sociale, se află și un cadru din anii în care el și Mihai Găinușă erau colegi la ”Cronica Cârcotașilor”. Fanii s-au grăbit să adauge un mesaj: ”Cronica nu poate avea decât doi cârcotași, voi doi sunteți și rămâneți Cârcotașii”. Întrebat de reporterii impact.ro ce șanse mai sunt ca Mihai să revină în echipa show-ului de la Prima TV, Șerban ne-a dat un răspuns categoric:

”Zero! Anul acesta am făcut 20 de ani de ”Cronică”. În primul an, am fost singur. L-am sunat să vină să povestească pentru emisiunile speciale de 20 de ani. Nici nu mi-a răspuns la telefon. Nu mai vorbim din 2015 când, după un an de la plecarea din ”Cronica”, când bătusem palma sa revină în emisiune. În ziua în care era pregătit totul pentru filmarea promo-ului, Găinușă întârzia. Și erau zeci de oameni care îl așteptau. Îl sun: Mișule, unde ești? La Disneyland, am uitat să îți spun că nu mai revin!”.

”În vacanța de iarnă, am pregătit o nouă emisiune, total diferită de ”Cronica”. O veți vedea în curând. Deci, nu numai că nu ne-au dat afară de la Prima TV, ne-au dat și de lucru”

În luna octombrie, se zvonise că Șerban nu va mai colabora cu Prima TV, cel puțin așa susțineau apropiații lui:

”Nu au fost zvonuri, a fost o știre dată și neverificată. Noi ne confruntăm în televiziune cu probleme financiare, nu de ieri de azi. Din 2014 sigur. Cei care nu se confruntă cu asta, trăiesc din banii de la moguli sau din alte cercuri de interese, nu din piața de publicitate. În vacanța de iarnă, am pregătit o nouă emisiune, total diferită de ”Cronica”. O veți vedea în curând. Deci, nu numai că nu ne-au dat afară de la Prima TV, ne-au dat și de lucru”.

Ce se întâmplă cu emisiunea Cronica Cârcotașilor și cum l-a lăsat baltă Mihai Găinușă
Ce se întâmplă cu emisiunea Cronica Cârcotașilor și cum l-a lăsat baltă Mihai Găinușă

”Singurul care ne-a dat în judecată a fost cutremurologul Hâncu”

Șerban susține că vedetele luate în colimator nu sunt tocmai supărăcioase și că doar un personaj i-a invitat la Tribunal:

”Singurul care ne-a dat în judecată a fost cutremurologul Hâncu. Ăla cu particulele lui, în rest, nimeni. Și nici ăla nu a fost un proces real. Că râdea judecătorul când citea, de leșina. Ofticați au fost destui. La început, Piedone, căruia noi i-am pus numele. După ani și ani și l-a trecut în buletin. Jiji era supărat pentru că fetele lui erau mari fane. Și noi râdeam de aventurile lui. ”Cronica” nu e o emisiune de caterincă, așa cum mulți cred.

”Cronica” a încercat o asanare a societății. Suntem un fel de nebunii regelui. Și gașca e mult mai mare decât echipa în sine. Mii de cârcotași din toată țara ne trimit semnalizări și subiecte, în fiecare săptămână. Iar noi suntem portavocea lor. Noi toți suntem o mare familie”, ni s-a mai confesat Șerban Huidu.

El ne-a mai vorbit și despre greșelile făcute în direct de vedetele tv:

”Bâlbele sunt haioase, reprezintă un moment comic. Mai grave sunt bâlbele făcute din necunoaștere și lipsă clară de cultura generală. Când unuia i se plimbă limba în gura râzi, când o nouă angajată în televiziune spune “eșecherul” politic de 6 ori e o problemă. Poți să plângi!”.

Despre Anamaria Prodan: Cred că blig blingurile și epatarea sunt făcute pentru oameni care nu au cu ce defila”

Pe contul lui Șerban de Facebook apare și un mesaj la adresa Anamariei Prodan, care a venit la tv cu toate bijuteriile din cutie: ”Cât de cocălăreasă trebuie să fii ca să te lauzi la teve că ai pe tine bijuterii de 500.000 de euro?”. El a menționat:

”Pe pagina mea distribui, din când în când, articole de pe site-ul ”Cronici pe bune”, al colegului Silviu Iliuța. Sunt însă 100% de acord cu ce spune articolul. Cred că blig blingurile și epatarea sunt făcute pentru oameni care nu au cu ce defila. O să îmi cer public scuze când Elon Musk sau Bill Gates vor defila cu asset-uri personale de aceeași valoare cu ale doamnei Prodan”.

L-am rugat să ne facă o scurtă descriere a colegilor de la ”Cronica”, pe care îi veți revedea și în acest sezon, puși pe noi șotii: ”Ioana-înțeleaptă, Dezbrăcatu-vesel, Bebe Alexa-frumoasa, Bebe Criss și mai frumoasă, Zaiafet-zburlit, Gabi-acrița. Și toată echipa- Guralivă”.

Ce se întâmplă cu emisiunea Cronica Cârcotașilor și cum l-a lăsat baltă Mihai Găinușă
Ce se întâmplă cu emisiunea Cronica Cârcotașilor și cum l-a lăsat baltă Mihai Găinușă

Mesaj pentru Valeriu Gheorghiță: ”O să avem ac de cojocul lui”

Cât îl privește pe Valeriu Gheorghiță, care a folosit total neinspirat expresia „ad labam”, într-o intervenție televizată, iată că nici el nu va scăpa de gura ”cârcotașilor”:

”O să avem ac de cojocul lui. Am fost în vacanță, când a debitat tâmpenia”.

Celebrul prezentator tv a postat, recent, pe Facebook, două fotografii: una, de acum, și o alta, din anii tinereții, în dreptul cărora a scris, cu nostalgie:

”20 de ani între acești domni. Ce n-ar da el pentru mintea mea și ce n-aș da eu pentru fizicul lui”. Întrebat de reporterii impact.ro ce greșeli ale tinereții nu le-ar mai repeta, cu mintea de acum, Șerban Huidu ne-a dat un răspuns cu tâlc: ”Aceasta este o axiomă generală în viață. Din păcate, având aceeași fire, probabil, că și seniorul din poză ar face aceleași greșeli, ca juniorul. Măcar ăla arată bine”.

”Îmi place să spun că sunt “al dracu” și ambițios”

Șerban Huidu e de părere că prietenii adevărați îi numeri pe degetele de la o mână:

”De unde îmi iau energia? De la miile de oameni care încă apreciază ideea noastră de mai bine. Și îmi mai place ceva. Când le dau peste nas celor care îmi doresc tot ce e mai rău, de ani si ani de zile. Îmi place să le spun că sunt “al dracu” și ambițios” ca toți cârcotașii. Na, mai zi ceva! Inclusiv colegul vostru de la site care ne dădea concediați plecați și îmbălsămați”.

Cum e Șerban ca tată? ”Dacă nu defilez cu ei pe toate rețelele sociale nu însemnă că băieții mei nu îmi seamănă. Au aceeași sclipire în ochi, același zâmbet afurisit și aceeași calitate: nu rămân datori!”.

”Voi face vaccin, îmi place să o văd pe Olivia Steer, cum dă ochii peste cap!”

Din păcate, nici Șerban Huidu nu a scăpat de coronavirus:

”La mine a fost ușor. Nu a fost febră, nu a fost tuse, doar nasul înfundat. Evident că voi face vaccinul, când îmi va veni rândul. Cum de ce? Păi, îmi place să o vad pe Olivia Steer, cunoscuta doctoriță cu studii făcute pe Facebook, să vad cum dă ochii peste cap”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI