EXCLUSIV

Interviu cu cel mai longeviv om de showbiz. Aurel Mitran. „Am impresariat 80 % din generația mea”. Detalii neștiute despre Cristi Minculescu, Alifantis sau Alexandru Andrieș. EXCLUSIV

Cristian Botez 14.12.2022, 18:59

Discuția amicală și relaxată dintre reporterul IMPACT.RO și Aurel Mitran, om de showbizz, organizator de spectacole și concerte de aproape cinci decenii are loc într-un pub de lângă Arhitectură, la o masă în centrul căreia, dintr-o scrumieră fumegă o țigară. Și ăsta este un indiciu suplimentar despre stilul rebel și nonconformist care îi este caracteristic, dintotdeauna.

„Sunt în showbiz de când Marea Moartă nu era nici măcar bolnavă”

Ne-am văzut fix a doua zi după concertul lui Alexandru Andrieș, din seara precedentă, de la Sala „Auditorium”, din laterala Muzeului Național de Artă. Alexe colaborează cu Aurel Mitran de mai bine de 30 de ani, și showbiz man-ul nu ratează ocazia de a lansa o invitație pentru următorul mare concert al lui Andrieș, care va avea loc pe 27 martie viitor, la Sala Palatului. Dar momentul prezentării pe care și-o face Aurel Mitran este iarăși unul inedit.

„Sunt un fumător împătimit, un om care muncește de 100 de ani în branșa asta, un om care de câte ori se vede cu Nancy Brandes, omul care a făcut trupa Roșu și Negru, în anii ’60, face cu ael același banc. Adică el mă întreabă : Aurele, tu de când ești în showbiz? Iar eu îi răspund de fiecare dată la fel „Sunt în showbiz de când Marea Moartă nu era nici măcar bolnavă. Și acum serios, fac meseria asta, de organizator de spectacole, din 1976, așadar, de 46 de ani. M-am angajat la 19 an, la Teatrul „Constantin Tănase”, căci în teatru am lucrat până am ieșit la pensie. M-am angajat, atunci, ca instructor ajutor. Așa se numea meseria asta. Am stat trei ani la „Tănase”, apoi cinci ani la Teatrul Mic, după care m-am dus la „Mihai Creangă”, pentru patru ani. Pe urmă, la Teatrul de Comedie, cinci ani, unde aveam deja funcția de organizator de spectacole. Pe 3 aprilie 1990 m-am dus la Teatrul Excelsior, care abia se înființase. De altfel am avut legitimația cu numărul trei. Am fost al treilea angajat al teatrului. Aici am stat 24 de ani. Am fost, o perioadă, director adjunct al lui Ion Lucian, apoi, după el,am fost directorul Teatrului Excelsior câțiva ani. Până m-am pensionat. Acum doi ani de zile”, povestește Aurel Mitran.

Interviu cu cel mai longeviv om de showbiz. Aurel Mitran. „Am impresariat 80 % din generația mea”. Detalii neștiute despre Cristi Minculescu, Alifantis sau Alexandru Andrieș. EXCLUSIV
Aurel Mitran și Alexandru Andrieș.

10.000 de spectacole în aproape 50 de ani de showbiz

Și, în paralel cu ce făceam  în teatru, mă ocupam și de alte treburi, așa cum ne-am și cunoscut noi de altfel, în anii ’90. Organizam concerte de folk, de rock, jazz, balet contemporan, muzică clasică. Mai puțin muzică populară și, desigur, manele, la care chiar nu mă pricep. Am făcut o agenție, care a fost prima, în 1990. Ce să zic, de atunci, am impresariat cam 80 la sută din muzicienii din generația mea. Și am organizat, în aproape o jumătate de secol, în jur de 10.000 de spectacole și concerte”, afirmă acesta.

„Cu Alifantis am făcut armata. În ‘73. Pe Alexe l-am întâlnit în Club A”

Reporterul IMPACT.RO: Să facem o enumerare, o înșiruire de nume de muzicieni, trupe și formații. Ar fi interesant, nu?

Aurel Mitran: „Mi-ar lua cam o oră. Am impresariat cam 80% din artiștii generației mele. Dar, hai să vedem. Primul ar fi Nicu Alifantis, cu care mă știu de o viață. Din 1973, mai exact. Am făcut armata împreună, la o unitate de transmisiuni de lângă Buzău. Apoi, Alexe- Alexandru Andrieș cu care lucrez din 1980. L-am găsit la Club A, fostul club al studenților de la Arhitectură. Mi l-a prezentat Nicu (Alifantis, n.r.). Și, ca să rămân în lumea folkului, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă. De altfel, cum ți-am mai zis la început, cu ei voi avea un ultim spectacol cu „Tandrețuri pentru femei, cu cei patru corifei”, cu, se știe, Andrieș, Alifantis, Baniciu și Vintilă, pe 27 martie anul viitor”.

„Cu doamnele am lucrat mai puțin. Doar cu cele cu voci puternice”

„Am lucrat și cu Laura Stoica, Dumnezeu s-o odihnească. Cu doamnele am colaborat mai puțin, însă. Doar cu vreo trei. Cu Laura Stoica, deci, cu Dida Drăgan, cu Mirabela Dauer, pe vremea când cânta rock, căci a existat și o astfel de perioadă în cariera ei. În general am lucrat cu femei, cu muziciene care țin la greu, rezistente la festivaluri lungi și intense, femei cu voci puternice, cu voci bune. Ei, deja am intrat în zona de rock. Iris, Holograf, Compact, desigur. Cu Direcția 5. După care cei mai tineri, Altar, Bere Gratis… Cu foarte mulți am lucrat. Ar fi, cu totul , vreo 60 de nume”.

„Puneam făină în pasta pentru afișe și vindeam bilete în fabrici și uzine”

Reporterul IMPACT.RO: Ce presupune, concret, munca de organizator de concerte, de spectacole?

Trebuie să știi de toate. La început chiar făceam toate muncile. Lipeam afișe, ba chiar preparam chiar eu pasta de lipit. Pe vremuri, aracetul românesc era foarte prost. Era diluat. Trebuia să mai adaugi făină și trebuia să știi exact câtă să pui. Dacă puneai prea puțină, nu se lipea. Dacă puneai prea multă și îngroșai soluția, cădea afișul de unde-l puneai. Apoi, mă ocupam și de vânzarea de bilete. Mă duceam, înainte de Revoluție, la șapte-opt dimineața prin întreprinderi, fabrici și uzine și vindeam bilete celor din schimbul unu. După care, la ora două după-amiază mă duceam la cei care veneau în schimbul doi, și seara după zece, mergeam cu biletele la cei din schimbul trei. Căci, oricât de ciudat le-ar părea tinerilor de azi, pe-atunci chiar se muncea atât de mult că erau trei schimburi a câte  opt ore de muncă”.

„Eu sunt reprezentant al mișcării flower-power”

După cele câteva precizări despre specificul acestei profesii aparte, despre care Aurel Mitran spune că „Ce mi-aș fi putut dori mai mult? Să călătoresc, să mă distrez, să cunosc muzicienii pe care îi ascultam și pe care îmi face plăcere să-i ascult, să am bani, să fiu înconjurat de oameni extraordinari, de femei frumoase. Ce altă meserie mai bună să-mi fi dorit?”, intrăm pe tărâmul rock-ului.

„Eu sunt un reprezentant al mișcării flower power.”, spune showbiz man-ul Mitran. „Rock-ul, în general, nu a fost o modă muzicală. Un gen muzical și doar atât. A fost un mod de a fi, de a trăi. A fost o nebunie care, la un moment dat a reușit să adune la un loc 600 de mii de oameni pe un teren pustiu, la Woodstock, și care, apoi, s-a transformat într-o mare nebunie mondială. Ei bine, aș putea spune că asta a fost șansa vieții mele. Șansa că am crescut odată cu acest fenomen. Și asta, iată, și în România, unde eu am fost contemporan cu trupele în formare din anii ‘60, cu muzicienii care umpleau sălile de spectacole la acea vreme”.

Pe vremea lui Ceaușescu, cozi de sute de metri la discuri rock

Pentru mai tinerii cetățeni, ar fi bine de menționat că anii ’80 au reprezentat perioada în care rock-ul a fost o mișcare de rezistență. Era perioada în care, ca printr-o minune și prin subtile manevre și intervenții prin care se reușea evitarea constrângerilor ideologice și a cenzurii impuse de partidul comunist, în România au concertat, în special la Sala Palatului, trupe ca Smokie, Boomtown Rats, cu legendarul Bob Geldof, solist, și multe altele.

„A fost perioada”, își amintește Aurel Mitran, „când în țară intrau casete, video casete cu muzică rock occidentală, cu concerte înregistrate pe marile stadioane ale lumii, cu toți uriașii rock-ului. Toate astea erau aduse de piloți, de stewardese de la TAROM, de vaporeni. Ai fost anii în care la magazinul Muzica, de pe Calea Victoriei , era la vânzare discuri produse la ruși sau în Bulgaria, la 100 de lei bucata. Se făceau cozi imense, de sute de metri, care se întindeau pe trotuar. Colcăiau o grămadă de securiști pe-acolo”.

„Rock-ul a fost o mișcare de rezistență. Oază de libertate”

O spun încă o dată. rock-ul a însemnat rezistență. Deși era al statului, rock-ul oferea iluzia de libertate. Autoritățile comuniste mai închideau ochii în ceea ce privește formele de manifestare, atmosfera de la concerte, din câteva motive. În primul rând, pentru că asta creea o supapă de refulare a nemulțumirilor și tensiunilor sociale în rândul. De exemplu, Costinești fusese transformat, cu aprobare de la partid,  într-o oază în care exista iluzia de libertate. Noi așa credeam atunci, că suntem liberi pentru că ne lăsau în pace la concerte, ne lăsau în pace să ne adună, să ne distrăm să cântă, să strigăm. Dar totul era controlat. Dar toate astea au făcut parte din viața noastră și noi eram fericiți”.

„Făceam spectacole, pe vremuri, în săli cu șase grade. Făceam frigul”

„În al doilea rând, rock-ul făcea bani. Gândește-te că aveam concerte 300 de zile pe an, de multe ori, câte două pe zi. Era vorba de zeci de mii de lei pe zi. Producea. Asta nu însemna că ne lăfăiam în huzur. Noi nu aveam „bemveuri” și alte minuni, pe-atunci. Nici măcar Dacii. Satisfacțiile noastre erau printre altele, ca după concert să avem ceva să mâncăm. De obicei, veșnica friptură, căci asta găseam prin restaurantele vremuri, dar care la zece seara se închideau. Era bine și când mai aveam o sticlă de apă minerală, seara târziu, să ne spălăm, pentru că, de regulă, apa se oprea în timpul nopții. Concertam, în săli cu temperaturi de șase grade în interior. Iar vara, fără aer condiționat, îți imaginezi ce călduri suportam. Și cu toată aparatura, luminile. Era greu, dar aveam o viață frunoasă”.

„În ’90, trupele au plecat în Occident timp de patru ani”

După Revoluție, imediat în 1990 s-a instaurat o perioadă de vreo patru ani în care rock-ul românesc a dispărut. Mai toți, odată cu deschiderea granițelor, au plecat să cânte afară. În Canada, în State, pe vapoare, în Germania, Olanda, Danemarca, Suedia. S-au dus cu toții să câștige bani. Valută. Asta a durat aproape patru ani. Apoi majoritatea s-au întors în țară. Pe IRIS eu i-am adus înapoi, din Olanda. Poate unii nu știu, dar IRIS a fost un fenomen aparte în rock-ul românesc. Ei au fost, practic, AC/DC-ul, românesc. Aveau concerte în cluburile bucureștene, T4, pe Șelari, Ecran Club, la „Mihai Eminescu”, în  care cântau integral albumul „Highway to Hell”, cu Bon Scott, solist”.

Cel mai de succes turneu rock

Ei bine, cu ei, cu Compact, cu Holograf, Direcția 5 am făcut, patru ani consecutivi, 1994-1997, cel mai de succes turneu rock românesc. Marlboro Music Awards. Stăteam toată vara la mare și concertam la Mamaia, Neptun și Costinești. Cheia a fost că la fiecare nou concert din fiecare stațiune în parte, schimbam ordinea de urcare pe scenă, de fiecare dată fiind altă trupă care deschidea seara, și ordinea diferită a următoarelor. A fost un succes total și o atmosferă pe toată durata turneului aparte. Aveam permanent grup de ziariști specializați pe muzică, pe rock, care veneau cu noi ca invitați. Aveau microbuzul lor pentru deplasări, cu șofer, cu ladă frigorifică plină cu sticle de bere. Era frumos. Pe atunci chiar erau jurnaliști care scriau intens despre rock”.

O ziaristă s-a duelat o jumătate de oră cu Cristi Minculescu

„Și apropo de ziariști, îmi amintesc de o fază amuzantă cu Cristi, cu Minculescu. Vine o dată la mine, era prin anii ’90, și-mi zice: Auzi, Mitrache, așa-mi zicea, nașule, vrea una să facă un interviu cu mine”. Păi, fă, zic eu. Vino cu ea la mine în birou. Și plec. După aia mă văd cu Cristi și-l întreb Ia, zi! Cum a fost? Păi, zice el, cum să fie. S-a duelat aia juma de oră cu mine. Cum așa? Păi ținea microfonul în mână în fața mea și tot mișca mâna de la stânga la dreapta, în sus și-n jos de ziceai că mă atacă cu o sabie! Ce-am mai râs!”

Nicu Alifantis, despre Aurel Mitran: „Fratele mai mare, nașul, camaradul”

Cu niște ani în urmă, Nicu Alifantis spunea despre Aurel Mitran: „După părerea mea, Aurel este cel mai inspirat producător de spectacole, iar titlurile acestora sunt absolut extraordinare. Este omul cu idei, multe, genial, aș putea spune. După mine, Mitran este pentru artist, fratele mai mare, nașul, camaradul, șoferul, bodyguardul, juristul, contabilul, soldatul, generalul, șeful, subalternul, prietenul”. Și mai spune Alifantis despre el că l-au considerat ca fiind cel de-al cincilea corifeu, alături de cei patru mari, vestiți. El însuși, Alexandru Andrieș, Mircea Baniciu și Mircea Vintilă.

Următorul spectacol marca Aurel Mitran, în luna martie

După acest interviu acordat în exclusivitate pentru IMPACT.RO, Aurel Mitran și-a luat o vacanță mai lungă. „Nu uitați că eu sunt pensionar. Îmi permi să fac asta”, a spus-o râzând reporterului. Și a reamintit, la sfârșitul discuției, că următorul spectacol, va fi cel din 27 martie, ultimul, după cum a ținut să precizeze, din lunga serie „Tandrețuri pentru femei, cu cei patru corifei”. Andrieș, Alifantis, Baniciu, Vintilă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cristian Botez
Este reporter special și corespondent Impact.ro, încă din iunie 2021. Pregătit pentru cele mai periculoase zone de război din lume, Cristian Botez s-a remarcat de-a lungul carierei sale prin...