08:16
Unul dintre secretele culorilor aparte din lucrările unor mari maeștri ai picturii precum Leonardo da Vinci și Botticelli este foarte posibil să fie amestecul în compoziția vopselei a unui ingredient aparent banal. Un studiu recent arată că aceștia ar fi folosit proteine provenind de la un produs ce se consumă, de obicei, la micul dejun.
Culorile, umbrele, lumina, tușele sunt tot atâtea elemente ce diferențiază, printre altele, picturile marilor artiști de cele ale pictorilor obișnuiți. Oamenii de știință au vrut să afle secretele compoziției vopselurilor pe care unii dintre aceștia, precum Leonardo da Vinci, Sandro Botticelli și Rembrandt, le foloseau. iar concluziile au fost surprinzătoare.
Conform unui nou studiu, acești coloși au artei ar fi folosit proteine, în special banalul gălbenuș de ou, în picturile lor în ulei. Leonardo da Vinci a fost unul dintre cei mai cunoscuți pictori și savanți italieni datorită lucrărilor de artă, dar și descoperirilor din multiple domenii științifice.
Printre cele mai celebre picturi ale sale se regăsesc „Cina cea de Taină” și „Mona Lisa”. Recent, cercetătorii au analizat operele de artă ale lui Da Vinci și au fost detectate urme de proteine clasice în ulei, deși acestea erau adesea atribuite contaminării.
Revista Nature Communications a precizat faptul că includerea proteinei în picturi a fost cel mai probabil intenționată și a atras atenția asupra modului în care cei mai apreciați pictori europeni din secolele XVI-lea și al XVII-lea își pregăteau vopselele. Studiile arată că adăugarea unor gălbenușuri de ou în vopsea are efecte de lungă durată.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
„Există foarte puține surse scrise despre acest lucru și nu a mai fost realizată nicio lucrare științifică care să investigheze subiectul cu o asemenea profunzime. Chiar și cu o cantitate foarte mică de gălbenuș de ou puteți obține o schimbare uimitoare a proprietăților vopselei în ulei, demonstrând cum ar fi putut fi benefică pentru acești artiști”, a declarat autorul studiului, Ophelie Ranquet, de la Institutul de inginerie a proceselor mecanice de la Institutul de Tehnologie Karlsruhe din Germania, pentru CNN.
În vremurile de demult, fabricarea vopselei a fost un proces artizanal și experimental, iar vechii maeștri ar fi adăugat gălbenuș de ou noului tip de vopsea, care a apărut pentru prima dată în secolul al VII-lea în Asia Centrală.
În comparație cu egiptenii antici care foloseau tempera – care combină gălbenușul de ou cu pigmenți sub formă de pudră și apă – vopseaua de ulei creează culori mai intense, permite tranziții de culoare foarte netede și se usucă mult mai repede, astfel încât poate fi folosită timp de mai multe zile după ce a fost preparată.
Cu toate acestea, vopseaua de ulei, care folosește ulei de in sau de șofrănel în loc de apă, are și dezavantaje, inclusiv faptul că este mai susceptibilă la întunecarea culorii și la deteriorarea cauzată de expunerea la lumină.
În cadrul studiului, cercetătorii au recreat procesul de fabricare a vopselei folosind patru ingrediente – gălbenuș de ou, apă distilată, ulei de in și pigment – pentru a amesteca două culori populare și semnificative din punct de vedere istoric, albul de plumb și albastrul ultramarin.
O dovadă directă a efectului gălbenușului de ou în vopseaua în ulei poate fi văzută în „Madonna cu garoafă” a lui Leonardo da Vinci, una dintre lucrările analizate în timpul studiului, pictată în jurul anilor 1478-1480. În prezent, expusă la Alte Pinakothek din München, Germania, pictura prezintă încrețiri evidente pe fața Mariei și a copilului.
„Adăugarea gălbenușului de ou este benefică, deoarece poate regla proprietățile acestor vopsele într-un mod drastic”, a declarat Ranquet, „De exemplu, vopseaua are nevoie de mai mult timp pentru a se oxida, din cauza antioxidanților conținuți în gălbenuș”.
Un alt exemplu în acest sens este și pictura „Punerea în mormânt”, de Botticelli, expusă tot la Alte Pinakothek din München. Lucrarea este realizată majoritar în tempera, dar vopseaua în ulei a fost folosită pentru fundal și câteva elemente secundare..
