Incendiu violent la Spitalul de Psihiatrie din Roman. Pompierii intervin de urgență

07 04. 2022, 09:52

Un incendiu puternic a izbucnit, joi dimineața, 7 aprilie, într-un container din curtea Spitalului de Psihiatrie din Roman, județul Neamț. Potrivit ISU Neamț, pompierii au fost alertați prin apel la 112 că o baracă amplasată în curtea Spitalului de Psihiatrie din municipiul Roman a luat foc.

Incendiu în curtea Spitalului de Psihiatrie din Roman

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În momentul în care au ajuns echipajele de intervenție, era flacără deschisă în interiorul unei barăci cu structură metalică și panouri de tip sandwich, fără posibilitatea propagării la alte clădiri. În incendiu au ars un birou, un sistem PC, o imprimantă și documente.

Pompierii au intervenit imediat

Joi dimineață, la ora 06:12, prin apel la 112, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț au fost anunțați despre producerea unui incendiu la o baracă amplasată în curtea Spitalului de Psihiatrie din municipiul Roman. La locul solicitării au fost trimise forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de pompieri Roman, adică două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

„La sosirea pompierilor incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul unei barăci cu structură metalică și panouri de tip sandwich, fără posibilitatea propagării la alte clădiri. Containerul aparține unei societăți comerciale ce execută lucrări de construcții la Spitalul de Psihiatrie din municipiul Roman”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Irina Popa.

Foto România TV

Nu s-au înregistrat victime

Cauza probabilă a incendiului ar fi un scurtcircuit electric.

„Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars un birou, un sistem PC, o imprimantă și documente. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric. Nu au fost victime”, a mai transmis ISU Neamț, scrie presa locală.

Investiții de peste 7,8 milioane de lei la Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” din Roman

În acest moment, Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” din Roman are 112 pacienți în cele 130 de paturi disponibile pentru internări. Secția a beneficiat de modernizări de peste 7,8 milioane de lei, fiind și motivul pentru care baraca se afla în curtea unității medicale.

În luna iunie 2018, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei, au semnat contractul pentru implementarea proiectului „Reabilitare termică la clădirea Spitalului de Psihiatrie Sfântul Nicolae din Roman”, unitatea sanitară aflându-se în administrarea baronului local.

Citește și Director de spital, demis după controlul ANPC. Situația de nedescris găsită de inspectori cu o zi în urmă

În anul 2019, același Arsene a inițiat un proiect de hotărâre prin care a cerut creșterea contribuției Consiliului Județean la acest proiect, de la 1.324.279 de lei la 2.564.259 de lei. La ora actuală, contribuția județului la modernizarea Secției de Psihiatrie a ajuns la 3.380.796 de lei, notează Roman TV.