BREAKING

Incendiu puternic la un hotel din staţiunea Mamaia. Zeci de persoane au fost evacuate, printre care și doi ucraineni

Ana Anitoiu 08.05.2022, 10:30
Incendiu puternic la un hotel din staţiunea Mamaia. Zeci de persoane au fost evacuate, printre care și doi  ucraineni

Un incendiu puternic a izbucnit, duminică dimineață, la un hotel din staţiunea Mamaia. Zeci de persoane au fost evacuate, printre care se numără și doi ucraineni. Autoritățile au transmis că nu au fost înregistrate victime, iar flăcările au fost stinse.

Care a fost cauza incendiului din stațiunea Mamaia

Incendiul a izbucnit în jurul orei 3:00 la hotelul Romantic din stațiunea Mamaia, la un ventilator din baia unei camere. În clădire se aflau 41 de persoane, dintre care 38 de adulți și trei copii. ISU Dobrogea a transmis că printre oamenii cazați aici se aflau și doi cetățeni ucraineni.

„Toate persoanele au fost evacuate din hotel, nu au fost persoane care să necesite îngrijiri medicale sau transport la spital. La fața locului s-a intervenit cu 4 autospeciale de stingere cu apa și spuma, 2 autoscari, 1 descarcerare, 3 SMURD tip B, 1 SMURD C și 1 ATPVM”, a transmis ISU Dobrogea.

Incendiu la un hotel din statiunea Mamaia
Incendiu la hotelul Romantic din statiunea Mamaia

Un alt incendiu în stațiunea Mamaia

Acest incendiu a avut loc după ce, la sfârșitul lunii martie, un altul a izbucnit în stațiunea Mamaia. Atunci, a flăcările au izbucnit într-un apartament aflat la etajul 9 al unui bloc din cartierul Summerland, în care erau cazați mai mulți refugiați din Ucraina. Oamenii au fost evacuați și nu s-au înregistrat victime.

„Nu sunt victime. Au fost evacuate aproximativ 50 de persoane, adulți și copii. Incendiul a fost lichidat, nu s-a extins la alte apartamente”, au transmis atunci reprezentanții ISU Dobrogea.

Autoritățile au mai transmis în urma acelui incendiu că flăcările au izbucnit din cauza unui scurtcircuit la o hotă. Pentru stingerea focului au intervenit atunc trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de Descarcerare, o autoscară, două echipaje SMURD, un echipaj ATPVM și unul SAJ.

În urmă cu două zile, a izbucnit un incendiu și la mansarda unui bloc din Năvodari, județul Constanța. Ulterior, flăcările s-au extins și la un alt bloc. Au fost evacuate 14 persoane, iar focul a fost stins după șapte ore. N-au fost înregistrate victime, dar au fost înregistrate pagube importante.

Flăcările au distrus în totalitate opt apartamente. Alte opt locuințe au fost distruse în proporţie de 30 – 40% fiecare, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea. Alte 16 apartamente de la etajul al patrulea au fost afectate de apa folosită de pompieri în timpul misiunii de stingere a acestui incendiu.

Inițial, flăcările au cuprins un apartament de la etajul 5 al unui bloc. Însă, ele s-au extins din cauza vântului și a mpdului în care este împărțită mansarda imobilului, după cum au precizat autoritățile în urma incidentului.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...