Incendiu puternic aproape de București. Un depozit din Popești-Leordeni, în flăcări. Ce au transmis autoritățile 

Ana Anitoiu 05.12.2021, 07:44
Incendiu puternic aproape de București. Un depozit din Popești-Leordeni, în flăcări. Ce au transmis autoritățile 

Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineață aproape de București, în Popești-Leordeni, la un depozit de materiale reciclabile aflat lângă șoseaua de centură. A fost emis un mesaj RO-Alert prin care oamenii au fost sfătuiți să ocolească zona. Reprezentanții ISU au precizat că există pericolul de extindere a flăcărilor.

Incendiu cu flăcări de peste 5-6 metri aproape de București

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov au transmis că flăcările au o intensitate foarte mare și ajung la peste 5-6 metri, existând pericolul de a ajunge și în vecinătăți. Au fost alertate 15 autospeciale de pompieri.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la stive de materiale reciclabile (frigidere etc.) depozitate în curtea unui operator economic din zona Șoseaua de Centură. Flăcările au o intensitate foarte mare, de peste 5-6 metri și au afectat inclusiv halele de depozitare. Există pericol de extindere a incendiului la vecinătăți. Sunt alertate în total 15 autospeciale de stingere. Nu sunt persoane rănite”, a anunțat ISU București-Ilfov.

Incendiu puternic aproape de Bucuresti. Un depozit din Popesti-Leordeni, in flacari
Incendiu puternic aproape de Bucuresti, la un depozit din Popesti-Leordeni

Câteva persoane, evacuate după izbucnirea incendiului

La locul incendiului este degajată o coloană densă de fum negru. Șoferii care au drum prin zonă sunt rugați de autorități să degajeze zona, astfel încât pompierii să poată interveni pentru stingerea incendiului.

Din primele informații, după izbucnirea incendiului la depozitul de materiale reciclabile au fost evacuate șapte persoane. Nu ar fi victime, dar în zonă se află și ambulanțe, precum și echipaje de poliție.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Pompierii, probleme în stingerea incendiului din Popești-Leordeni

Potrivit unui purtător de cuvânt al ISU, principala problemă cu care se confruntă pompierii este că în zona izbucnirii incendiului nu există niciun hidrant. Astfel, ei sunt nevoiți să meargă să alimenteze de la alți operatori economici din apropiere.

În curtea interioară a depozitului din Popești-Leordeni în care se manifestă incendiul sunt stive cu electrocasnice pentru distrugere și reciclare, înalte de 5-6 metri, ce sunt în flăcări. Incendiul s-a extins din curte spre hală și afectează aproximativ 3.000 de metri pătrați.

Incendiu puternic în urmă cu câteva zile, în Piatra Neamț

Acest incident vine la doar câteva zile după ce un alt incendiu de proporții a izbucnit în Piatra Neamț. Flăcările au apărut în noaptea de marți spre miercuri, pe Muntele Pietricica, și au putut fi văzute din mai multe zone ale orașului.

În timpul acelui incendiu au ars 20 de hectare de vegetaţie de pe muntele Pietricica. A existat riscul ca flăcările să se extindă la o mănăstire, precum şi la mai multe blocuri din apropiere. Vezi mai multe detalii despre incendiul din Piatra Neamț!

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...