În Franța, Hittler și Zielinski se luptă pentru voturi
Al doilea tur al alegerilor municipale din comuna franceză Arcis-sur-Aube va fi o adevărată delectare pentru pasionații de istorie și de geopolitică: Hittler se va confrunta cu Zielinski, două nume care sună similar cu cele ale dictatorului nazist, respectiv cu cel al actualului președinte ucrainean, relatează Le Figaro.
Francezii merg duminică la secțiile de votare pentru a-și alege, sau a-și realege, primarul. Mica comună Arcis-sur-Aube se pregătește pentru un al doilea tur al alegerilor municipale, care nu este lipsit de ironie.
Rezultatele primului tur l-au plasat pe primul loc pe Charles Hittler, sub sloganul „Să acționăm împreună pentru Arcis”, cu 37,81% din voturi. În urma acestuia se situează Annie Soucat („Să construim împreună viitorul Arcis”), cu 32,20% din voturi, și Antoine Renault-Zielinski („Arcis-sur-Aube cu pasiune”) cu 29,99% din voturi.
https://www.facebook.com/watch/?ref=embed_video&v=1259784935632844
Departe de buncăre sau de discursuri înflăcărate, miza celui de-al doilea tur de scrutin se va juca la o scară mai mică – pe de o parte, „consolidarea legăturilor dintre locuitori și siguranța lor”, conform programului lui Hittler, iar pe de alta „susținerea turismului rural autentic și cu respect față de împrejurimi” potrivit propunerilor lui Zielinski.
Charles Hittler, primarul din Arcis-sur-Aube, cu 2.785 de locuitori, a declarat pentru BBC că „lucrurile au luat-o complet razna”.
„Toată viața s-au făcut glume ocazionale pe seama numelui meu. Uneori, oamenii îmi desenau mustață pe afișele electorale. Niciodată n-a fost ceva grav. Dar acum situația a scăpat de sub control. Am văzut articole online care spuneau că ‘37% dintre locuitorii din Arcis sunt hitleriști!’. Soția mea plânge’, a povestit primarul.
Rețelele sociale franceze au fost inundate de postări despre confruntarea dintre fostul dictator german Adolf Hitler și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski .
Antoine Renault-Zielinski, în vârstă de 28 de ani, este un ofițer de servicii vamale mutat recent în Arcis. A doua parte a numelui său provine de la mama sa, poloneză.
BBC precizează că, în mod ciudat, Arcis-sur-Aude a inspirat numele unei localități din apropierea orașului Odesa, din Ucraina lui Volodimir Zelenski.
În 1814, Napoleon a purtat o bătălie la Arcis-sur-Aube împotriva armatelor invadatoare austriece, prusace și ruse, iar doi ani mai târziu, imigranții germani invitați de guvernul rus și-au numit așezarea Artsyz, în memoria acelei bătălii.