În Capitală, zăpada are o viață scurtă ca simbol al purității. În schimb, are o carieră lungă ca probă la dosar. La dosarul de poluare.
La câteva zile după ninsoare, omătul de pe marginea drumurilor arată de parcă ar fi nins din nou, dar cu carbon. De vină sunt noxele din trafic, materialele antiderapante și celebrul praf bucureștean, omniprezent ca o marcă locală neînregistrată a acestui oraș plin de șantiere neconforme. Păi da: într-un oraș plin de șantiere neconforme, până și fulgii par să primească autorizație de murdărire imediat ce au atins solul.
Nu e întâmplător că Bucureștiul apare constant pe listele negre ale poluării. Aici, iarna nu mai e anotimpul alb, ci sezonul în care descoperi că și zăpada poate avea nuanțe existențiale: 50 de nuanțe de gri, mai exact.