Doru Gușman, fostul impresar al regretatului Petrică Mîțu Stoian, a fost chemat, joia trecută, la secția de Poliție din Craiova, în urma unei plângeri făcute de Maria, sora artistului. Gestul femeii, care a intrat deja în posesia întregii averi a cântărețului, l-a îndurerat enorm pe Doru Gușman. Acesta ne-a povestit, în exclusivitate pentru Impact.ro, de ce s-a ajuns în această situație șocantă, la un an și jumătate de la decesul lui Petrică Mîțu Stoian.
Impresarul Doru Gușman ne-a declarat, exclusiv pentru Impact.ro, că a trăit o mare umilință, joia trecută, când a fost chemat la sediul Poliției din Craiova:
”Imaginați-vă! Maria mi-a făcut plângere penală și am fost chemat, joia trecută, după Paște, la Poliție, la Secția 1, din Craiova. M-a reclamat că am dat de pomană din hainele lui Petrică, din costumele lui naționale și din hainele civile. Păi, dacă nu-i dădeam eu, cine să le dea de pomană? El a locuit la noi, în familie, ani la rând, aici au rămas toate. În plus, toate costumele populare le-a făcut cu mine și cu soția mea. Cum să nu le dau de pomană? Așa se dă, conform tradiției. Eu nu o înțeleg, însă. Când e să ia doar lucruri, mici obiecte, ea cere să i le duc acasă, la poartă, iar când a fost vorba să ia bani a venit până la Craiova, la mine.
Maria a făcut o listă, pe care a depus-o la dosar, cu lucrurile lui Petrică, pe care le vedea în poze, pe Internet. A cerut și niște căni. Dacă chiar le-a vrut, de ce nu mi le-a cerut, după decesul lui Petrică? Am și întrebat atunci: ”Vreți ceva din lucrurile lui rămase aici?”. Ea și sora ei au zis că da, că vor câte un costum național, le-am dat încă de atunci. De ce nu mi-au cerut atunci toate hainele, că doar nu le purtam eu. I-am spus și doamnei de la Poliție că mă duc la poarta oamenilor cărora le-am dat de pomană și le cer lucrurile înapoi. O să fie o premieră națională. Sunt ambiții urâte, Maria ar vinde-o și pe maică-sa, dacă ar putea! Ea și sora ei au moștenit drepturile de autor, au luat tot, și un Mercedes, pe cel alb, și jumătate din banii de pe casa din Eforie Nord, pe care o făcusem cu Petrică”.
După ce Maria Tărchilă a declarat recent că Doru Gușman face pomeni doar ca să iasă în evidență și că nu asta este treaba lui, impresarul i-a dat replica, prin intermediul Impact.ro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Se leagă acum de pomeni, că îi fac? De ce îi fac? Pentru că așa vreau eu, pentru că sunt banii mei, a fost prietenul meu, ca fratele meu. Dar, când a fost cu înmormântarea, eu și familia mea am cumpărat tot, și nu a fost puțin, noi am cumpărat și coșciugul, iar surorile lui nu s-au dat în vorbă dacă avem bani, n-au contribuit cu nimic. După ce l-au băgat în groapă au început pretențiile. Problema mea mare e doar cu sora Maria, acum am auzit că se mănâncă rudele între ele și pe casa părintească, refăcută tot de Petre”.
Doru Gușman intenționează să-și angajeze un avocat, în caz că disputa pe lucrurile lui Petrică Mîțu Stoian se mută de la Poliție în instanță.
”Aștept să văd dacă începe urmărirea penală pentru faptul că i-am dat de pomană hainele lui. E groaznic. Maria nu îl lasă pe Petre să se odihnească în pace. Au fost drăguți cei de la Poliție, cu mine, înțelegători, eu încă n-am avocat, că nu am avut pentru ce. Dar, dacă începe urmărirea penală, îmi angajez un avocat. Vedem ce decide procurorul. Eu i-am spus că îi dau toate lucrurile. Dar, ce o face cu ele? Cu hainele lui purtate, le vinde? Mariei îi place circul, s-a învățat să apară la televizor, indiferent cum. Am dat declarație la Poliție că înapoiez lucrurile, m-a reclamat pentru abuz de încredere, este în Codul Penal. E trist…”, ne-a mai spus Doru Gușman.
Printre lucrurile cerute de familia lui Petrică Mîțu Stoian se numără și un inel din aur pe care solistul îl purtase, ani la rând.
”Petrică nu stă liniștit în mormânt, nu am ce să fac. Eu cu el am fost ca frații, a locuit în curtea mea, ani la rând. Maria a văzut într-o poză că el purta un inel de aur, l-a cerut și pe acela, m-am dus cu el la Poliție, are cam 3 grame, îl adusese soția mea, din India. Le-am și zis, după decesul lui Petre, că inelul e la mine, că aș vrea să-l păstrez eu ca amintire și că le dau banii pe el. Îl port eu, de când a murit Petrică. Inelul aș vrea să-l mai port la deget, dar n-o să mor fără el, îl pot da. Însă, cum îl împart? Le dau câte o bucățică? Au cerut și ceasul pe care Petrică i-l dăruise ginerelui meu, ca, la bătrânețe, să aibă grijă de el, cu fiica mea. Dar, n-a mai apucat să trăiască. Singur își făcuse Petrică locul de veci la cimitirul din Craiova, chiar lângă cavoul soției mele. Așa a vrut el, ne considera familia lui. A terminat cavoul în septembrie, soția mea murise pe 24 iulie, iar el a murit în noiembrie. De la Crăciun tot spune Maria că mă dă în judecată, dar nu îmi vine să cred. Ce vrea, să mă vadă după gratii, la închisoare, pentru că i-am dat de pomană pantofii și hainele?”, ne-a mai declarat Doru Gușman, exclusiv pentru Impact.ro.