Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea conform căreia impozitul pe venit nu mai este obligatoriu pentru o categorie de angajați. Cei scutiți de la plata acestuia, precum și a contribuțiilor de asigurări sociale și de sănătate, trebuie să îndeplinească o condiție.
Legea ce a fost promulgată de Klaus Iohannis prevede scutiri de impozit pe venit și de contribuţii de asigurări sociale şi de sănătate pentru nomazii digitali care îndeplinesc condiţia de a fi prezenţi pe teritoriul României pentru o perioadă însumată de până la 183 de zile într-un interval de 12 luni consecutive ce se încheie în anul calendaristic vizat.
De asemenea, conform legii, nu vor fi impozabile în România veniturile din salarii sau asimilate salariilor obţinute de persoana fizică cu statut de nomad digital din activitatea desfăşurată prin folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicaţii, la distanţă, şi pe care o prestează ca angajat sau ca proprietar al unei companii înregistrată în afara României.
Legea definește nomadul digital drept un străin care este angajat cu un contract de muncă la o companie înregistrată în afara României și care prestează servicii prin folosirea tehnologiei informației și comunicațiilor sau care deține o companie înregistrată în afara țării, în cadrul căreia prestează servicii prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor și poate desfășura activitatea de angajat sau activitatea din cadrul companiei, de la distanță.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Altfel spus, un nomad digital este o persoană care își câștigă venitul lucrând în mediul online, fie pentru anumite companii, fie ca freelancer, din orice țară din lume.
Conform Digital Nomad Index, România se află pe locul trei în clasamentul celor mai atractive țări pentru nomazii digitali. Printre motive se numără viteza crescută a conexiunii la internet și chiriile mici în comparație cu cele din alte state, adică de aproximativ 325 de euro, în medie, pentru o garsonieră.
Prevederile legii ce se referă la scutirile de plată sunt considerate necesare pentru a asigura un regim special ce să nu poată fi contestat de Fisc.