Loredana Groza este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite cântărețe din România, cu o carieră fabuloasă, iar fiecare apariție ei naște multe controverse. Așa s-a întâmplat și cu o fototografie potată recent de Loredana pe rețelele de socializare și care a împărțit internetul în două. Ce detaliu s-a observat.
De mai bine de 30 de ani, Loredana Groza este una dintre cele mai apreciate cântărețe din România, iar la vârsta de 52 de ani arată spectaculos. De aceea, nu ezită să publice pe rețelele de socializare imagini în care apare în tot felul de ipostaze, fie de la concertele sau proiectele de televiziune în care este implicată, fie momente din viața sa de zi cu zi. Și de multe ori, acestea stârnesc un val de reacții.
Loredana Groza a postat recent o fotografie în care apare pe covorul roșu de la intrarea la Met Gala, cel mai important eveniment caritabil din SUA, la care participă marile vedete ale lumii. Imaginea a împărțit internetul în două, iar un detaliu a dat-o de gol pe artistă. La o privire atentă se observă că piciorul drept al Loredanei nu află într-o poziție firească, iar unele persoane au acuzat-o că își modifică prea mult fotografiile.

„Dar ce faci, levitezi? Hmmmm, cu pantoful nu prea stai pe trepte… Suntem cumva la testele de inteligență? Cine vede primul Eroarea din imagine…aprecieri, frumos truc” / ,„Cu atatea aplicatii de retusare nici nu mai stii cum arata omul! Pacat” / „Madonna României, de nerecunoscut” / „Asta e editată. Cum stai cu piciorul ăla, că nu are logica pe ce te sustii? Pe dunga treptei?” / „Superbă” / „Diva!” / „Reginaaa!!!!! Chiar era mișto să te duci acolo”, sunt doar câteva dintre reacțiile internauților.
La finalul lunii martie s-a aflat că mariajul Loredana Groza cu Andrei Boncea s-a încheiat după 23 de ani, iar cel care a pus capăt speculațiilor cu privire la divorțul celor doi a fost chiar tatăl artistei, Vasile Groza. Acesta a spus că fostul ginere nu mai locuiește cu Loredana, însă cei doi au păstrat o relație normală, mai ales că au împreună o fiică în vârstă de 25 de ani.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Nu mă interesează unde stă el, nici pe ea nu o interesează. Relațiile dintre ei sunt normale, nu se pune problema de dușmănie întrei ei. Lucrurile merg bine, au un copil”, spunea Vasile Groza la finalul lunii martie.
Loredana are 52 de ani și s-a căsătorit cu Andrei Boncea în 1998. Acesta este producător de film și televiziune, iar în colaborare cu Dragoș Buliga, a realizat serialul de comedie „Las Fierbinți”, care s-a bucurat de un succes uriaș în România.