Imagine uimitoare cu Cătălin Bordea și Dana Rogoz. A fost făcută în urmă cu mulți ani, vedeta de la America Express arăta total diferit

Andrei Simion 17.02.2023, 19:39

Cătălin Bordea și Dana Rogoz apar împreună într-o fotografie uimitoare ce a fost făcută în urmă cu mulți ani, când vedeta de la emisiunea „America Express” difuzată de Antena 1 arăta total diferit.

Cum arăta Cătălin Bordea, la începutul carierei

În ultima vreme, Cătălin Bordea a putut fi văzut în show-uri de stand-up comedy, dar și în platoul unor emisiuni precum cea a lui Dan Capatos sau „iUmor” și „America Express – Drumul Aurului”, unde concurează alături de Nelu Cortea.

Însă, în urmă cu mulți ani, Cătălin Bordea se număra printre actorii din serialele „La Bloc” și „Fete cu lipici” de la Pro TV. La vremea respectivă, arăta complet diferit. Avea o claie de păr, dar niciun tatuaj, și juca rolul Giani.

Catalin Bordea paraseste trustul Intact după 9 ani
Cătălin Bordea

Cum a fost fotografiat Cătălin Bordea alături de Dana Rogoz

Într-una dintre imaginile de la acea vreme, Cătălin Bordea apare sprijinindu-și capul de un picior al Laurei Cosoi, în timp ce Dana Rogoz îi ținea o mână pe un umăr.

Dana Rogoz apare aproape neschimbată în acea fotografie. Actrița purta un top ce îi lăsa la vedere abdomenul suplu și tonifiat.

„În adolescență mă comparam continuu cu modelele din reviste și ba nu-mi plăceau picioarele mele, ba mi se părea că am șoldurile prea late, genunchii ciudați, gambe prea mari, sânii prea mici… Atunci îmi era rușine să port șort, ca nu cumva să mă așez la un moment dat picior peste picior și să mi se vadă punctele de celulită.

Deși aveam evident un tonus mult mai bun, al vârstei. Acum râd relaxată, pentru că am înțeles că cel mai important e să fim sănătoase la trup și la minte. În rest, fiecare decide pentru el care e forma corpului în care se simte bine. Corect?”, a spus Dana Rogoz, la un moment dat.

Cătălin Bordea, despre „America Express”

Cătălin Bordea și Nelu Cortea au emisiune pe AntenaPlay, intitulată „Podcastito Express!”, unde fac comentarii despre competiția „America Express”. Bordea spune că a văzut acolo o cu totul altă realitate.

„Cultura, oamenii, cum vorbesc, ce se întâmplă, ce mănâncă, ce beau, totul e diferit. Implicit experiențele noastre au fost din altă lume. Am stat într-o casă bântuită, dar și la un preot exorcist”, a spus Cătălin Bordea.

Cătălin Bordea a mai spus că în „America Express” și-a redescoperit sentimentul de recunoștință, după ce mai mulți oameni i-au primit pe el și pe Nelu Cortea în locuințele lor pentru a avea un loc în care să doarmă, în cadrul acestui reality-show.

Urmăriți Impact.ro și pe