17:43
România a avut în dotare, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, unul dintre cele mai bune avioane de vânătoare și bombardament în picaj din lume. A fost conceput în secret şi realizat de Industria Aeronautică Română (IAR) Brașov. Echipa care i-a dat naștere era compusă din profesorii Ion Grosu, Ion Coșereanu și inginerii Gheorghe Zotta, Viziru Grosu, Ion Wallner.
Avionul avea să fie pilotat de elita aviaţiei româneşti din aceea perioadă. Din nefericire, în cele din urmă, i-a rămas doar numele. A fost dezmembrat și casat, ajungând la fier vechi. Nu a fost păstrat nici măcar un exemplar ca piesă de muzeu.
Există toate motivele de regret, pentru că IAR 80, așa cum fusese botezat, rivaliza cu cele mai moderne avioane de luptă ale timpului său. Printre ele, germanul Messerschmitt Bf 109, celebrul aparat japonez Mitsubishi A6M Zero, care devastase flota americană din Pacific, la Pearl Harbor, în decembrie1941, fapt ce a determinat intrarea în război a Statelor Unite sau, Hawker Hurricane și Supermarine Spitfire, Anglia.
Era o realizare tehnologică impresionantă care a adus glorie inginerilor români. O armă letală şi deosebit de competitivă, considerată ca una dintre cele mai bune de la începutul războiului, surclasând aparate de zbor consacrate de la acea vreme.
Proiectul a fost conceput în secret în anul 1937, așteptându-se momentul în care să fie prezentat autorităţilor. El a venit în anul 1939, atunci când avionul a fost prezentat lui Armand Călinescu şi regelul Carol al II lea. Testările au impresionat. La aproximativ 4000 de metri, IAR 80 zbura cu o viteză uluitoare, peste 500 de kilometri pe oră. A început şi producţia în septembrie 1940. Era produs un avion pe zi, pentru ca mai târziu, odată cu necesităţile războiului, să fie construite şi câte două pe zi. Totul se petrecea într-un context în care România nu conta în războiul aerian.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Aparatul avea o lungime de 8,9 m și o autonomie de zbor de 940 km. Atingea viteza de 510 km/oră, la o altitudine de 4000 m. Zborul inaugural a avut loc la 12 aprilie 1939, fiind introdus în activitate în anul 1941. Opt avioane noi au fost terminate la timp pentru a lupta la eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, în Operațiunea Barbarossa declanșată la 22 iunie 1941 de Germania nazistă împotriva URSS. De menționat că până atunci armata română avea în dotare câteva avioane de vânătoare poloneze și românești, însă total neperformante și detehnologizate. Autoritățile vremii încercau să achiziționeze prin tot felul de contracte dubioase avioane occidentale.
Cu o cabină închisă şi motor în stea, avionul de vânătoare visat de specialiştii de la IAR Braşov era peste, din punct de vedere tehnologic, aparatele de zbor ale vremii. Fără buget, doar cu vaste cunoştinţe profesorii și inginerii amintiți au pus la punct unul dintre cele mai bune avioane de vânătoare la nivel mondial.
IAR 80 a devenit într-un timp record un avion ce uimea lumea aviației și pe specialiștii în strategii militare. De altfel, se clasa în top patru mondial ca performanţă. Era înzestrat cu un motor pe benzină în stea dublă, cu 14 cilindri, de peste 1000 CP şi şase mitraliere belgiene, construit în întregime din metal, fiind capabil să zboare la înălţimi mari. Primul model de IAR 80 avea o viteză maximă de peste 500 de kilometri pe oră. În același timp, era un avion de vânătoare cu cabină închisă ermetic. Putea să urce la 5000 de metri în doar șase minute putând duce 450 de kilograme de bombe.
În anii războiului a fost îmbunătăţit. De pildă, a fost dotat cu şase mitraliere germane, mult mai puternice decât cele belgiene, iar scaunul pilotului şi partea din faţă a avionului au fost blindate. A fost încărcat cu blindaj suplimentar şi cu un motor îmbunătăţit.
Eficienţa era formidabilă, escadrilele de IAR 80 fiind poreclite de ruşi, „măturoiul românesc”. În primii ani ai războiului avioanele de vânătoare IAR 80 au făcut ravagii în rândurile sovieticilor reuşind să doboare numai în Basarabia 242 de avioane inamice în zbor şi alte 150 la sol.
În înfruntările de la Odessa, escadrilele românești au distrus în luptele aeriene peste 210 de avioane ruseşti. În acea perioadă IAR 80 nu avea rival pe frontul de Est. Totodată, aceste aparate de zbor au apărat cu succes zonele petrolifere de la Ploieşti împotriva forțelor americane fiind considerate capabile să facă faţă oricărei aeronave de luptă a timpului. Au fost realizate diverse modele, inclusiv IAR 81, cu diferite dotări, luptând pe toată perioada războiului. Era versiunea provenită din 80, căreia i-au fost adăugate trei lansatoare de bombe, două de câte 50 kg amplasate sub aripi și unul de 250 kg sub fuzelaj. Au fost fabricate 176 de astfel de avioane, alte 171 fiind din clasa 80.
IAR 80 a fost preferatul unuia dintre cei mai mari aşi ai pilotajului românesc și din Europa celui de-Al Doilea Război Mondial, Dan Vizanty. La bordul unui asemenea avion a făcut ravagii în rândurile aparatelor de zbor americane care au atacat câmpurile petrolifere din Valea Prahovei.
În perioada 4 aprilie -23 august 1944, aflat în fruntea Grupului 6, doar cu avioane IAR 80 a distrus în luptă 6 „fortăreţe zburătoare” B-17, americane, 6 bombardiere Liberator B-24 şi 28 de avioane Lightning P-38. Renumele bătăliilor purtate de Dan Vizanty şi piloţii români cu IAR 80 a făcut înconjurul lumii, aceștia fiind supranumiţi „spaima Lighting-urilor”. Aviatorul român Serghei Ciachir mărturisea că escadrilele româneşti de IAR 80, pe frontul de Est „măturau totul în cale”.
După război, avioanele IAR 80 şi IAR 81 nu au mai reușit să ţină pasul cu progresul tehnic. La cinci ani după sfârșitul conflagrației mondiale, au fost înlocuite în totalitate cu modele sovietice. În 1952 au fost retrase pentru totdeauna. România comunistă nu a mai investit în acest aparat de zbor, de-a dreptul providenţial pentru aviaţia românească. În 1955, noul regim a hotărât dezmembrarea și casarea lor. Toate au ajuns la fier vechi. Actualmente, nu există niciun exemplar păstrat.
