Dacă va rămâne la Glasgow Rangers, Ianis Hagi ar putea avea ca adversar un alt român, în marele derby din Scoția.
Doi internaționali români ar putea fi adversari în derby-ul Scoției, dintre marile rivale Glasgow Rangers și Celtic Glasgow. Astfel, Ianis Hagi s-ar putea întâlni pe teren cu Florin Andone, dacă atacantul ar ajunge la Celtic. Campioana Scoției caută un atacant, iar Andone este una dintre țintele alb-verzilor. Împrumutat la Galatasaray unde a intrat doar în 11 meciuri, Florin Andone se va întoarce la finalul sezonului la echipa cu care are momentan contract, Brighton. Aceasta pentru că Galatasaray nu și-a manifestat intenția de a-l transfera definitiv pe atacantul român. Aflat din vara anului 2018 la Brighton, transferat pentru 6 milioane de euro de la Deportivo La Coruna, Florin Andone ar putea ajunge din Premier League în Scottish Premiership. De fotbalistul român s-a interesat nu doar Celtic, ci și echipa la care activează acum Ianis Hagi, Rangers.
Posibilul transfer al lui Andone i-a pus pe fanii lui Celtic la treabă. Atacantului echipei naționale i se face o descriere detaliată pe site-ul The Celtic Star:
„Cea mai mare abilitate a sa este faptul că omul nu încetează să alerge, este absolut neobosit! Ce înseamnă asta? Că va câştiga mingea în poziţii periculoase şi nu va lăsa niciodată apărarea adversă să respire. Aceasta caracteristică a devenit una vitală în fotbalul mare pentru un atacant. Andone este foarte agresiv pentru un atacant şi se străduieşte să-şi controleze agresivitatea, aşa că Lenny ar trebui să îl controleze. La Celtic va avea multe şanse să marcheze aşa că îşi va doborî probabil orice record de goluri marcate până acum. Probabil că preţul de transfer nu va fi unul mic şi rămâne de văzut dacă Celtic va accepta să plătească 5-6 milioane pentru el acum. Dar, Florin Andone îi va câştiga rapid pe fani, din prima secundă!”

Florin Andone, 27 de ani, a început fotbalul la juniorii lui CSS Botoșan, iar la 13 ani a intrat în contact cu fotbalul spaniol. Remarcat la un moment dat pe când evolua la Cordoba, a ajuns în curtea celor de la Deportivo La Coruna, în 2016. Evident, au venit și convocările la echipa națională a României, 25 de selecții și două goluri a bifat până acum atacantul originar din Botoșani.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Acum se află în fața unei alte posibile provocări. Iar dacă s-ar concretiza transferul de care se vorbește în aceste zile, Florin Andone ar deveni primul român din istoria grupării de pe Celtic Park.
Una dintre cele mai titrate echipe din Europa, fostă câștigătoare a Cupei Campionilor în sezonul 1966-1967, Celtic Glasgow a cucerit 50 de titluri de campioană în Scoţia şi 39 de Cupe ale Scoţiei.
Celtic s-a mai remarcat în Europa și în istoria recentă a fotbalului, când a disputat finala Cupei UEFA în sezonul 2002-2003.
Florin Andone are contract cu Brighton până în 2023, când va avea 29 de ani.