Guvernul demis PSD deschide robinetul cu bani pentru primari: cum au fost alocate, din pix, 1,4 miliarde de lei

Ciprian Ioana 14.10.2019, 18:16
Guvernul demis PSD deschide robinetul cu bani pentru primari: cum au fost alocate, din pix, 1,4 miliarde de lei

Guvernul demis le-a dat primarilor, pe ultima sută de metri, 1,4 miliarde de lei pentru diverse alocări bugetare la nivel local. Decizia a fost adoptată prin Hotărâre de Guvern în ședința de luni, 14 octombrie.

Guvernul demis a adoptat, luni, o Hotărâre prin care Primăriile din țară primesc de la bugetul statului 1,4 miliarde de lei. Suma este mult mai mică decât necesarul cerut din teritoriu, dar banii vor ajunge, chiar și așa, la administrațiile locale din 1.600 de localități.

După ședința de Guvern, explicațiile au fost oferite de ministrul demis al Finanțelor, Eugen Teodorovici.

De ce a alocat Guvernul demis 1,4 miliarde de lei către primari

După ședința de Guvern, ministrul interimar al Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că a fost alocată suma de 1,4 miliarde de lei.

Banii vor ajunge la Primăriile din 1.600 de localități din țară și vor fi folosiți, între altele, pentru cheltuieli de funcționare. Aici intră cheltuieli de personal, bani pentru asistenții persoanelor cu handicap, indemnizații pentru persoanele cu handicap, bunuri și servicii pentru instituțiile de învîțământ și cele pentru protecția copilului și a persoanelor cu handicap.

„Practic sumele avute în conturile UAT-urilor cu ce se alocă azi asigură funcționarea până la finalul acestui an și desigur și cheltuielile după acest moment. Nicio comună să nu aibă sub trei luni de funcționare, chiar dacă acestea nu au solicitat MFP acest sume. Practic e o echilibrare pentru zona de comune, indiferent de culoarea politică a unor primari care administrează comunitățile locale”, a spus Eugen Teodorovici.

Decizia luată de Guvernul demis vine după ce mai mulți social-democrați cereau să li se dea bani primarilor. Se apropie campania pentru prezidențiale, iar PSD are nevoie de sprijin din teritoriu.

PSD încerca să-și securizeze și poziția la Palatul Victoria, înainte de votul pe moțiunea de cenzură, dar nu a reușit.

„Trebuie să dăm acum pentru primari! Să le dam speranțe, că ei merg pe stradă”, spunea Lia Olguța Vasilescu.

Urmăriți Impact.ro și pe