Goldman Sachs a realizat un sondaj cu privire la economia SUA. Majoritatea asigurătorilor, care gestionează active de 13.000 de miliarde de dolari, au considerat că inflația va fi o preocupare în anul următor, în SUA atingând maxime din ultimii 40 de ani. Aceștia au precizat și momentul în care SUA vor intra în recesiune.
Directorii de investiții, care gestionează aproximativ jumătate din activele industriei globale, au subliniat preocupările legate de volatilitate și inflație. Mulți investitori sunt îngrijorați că planul agresiv al Rezervei Federale de creștere a ratelor dobânzilor în 2022 ar putea diminua economia SUA și ar putea încetini creșterea.
De asemenea, sondajul arată că 63% dintre directorii de investiții (CIO) și directorii financiari ai companiilor de asigurări din întreaga lume au spus că se așteaptă la o recesiune economică în SUA. Asigurătorii care gestionează 13 trilioane de dolari cred că SUA vor intra în recesiune până în 2025, potrivit sondajului realizat de Goldman Sachs și preluat de Business Insider.

„Deși puțini respondenți anticipează o recesiune imediată după ieșirea din pandemie, a existat o schimbare clară a perspectivelor la nivel global”, a spus Goldman Sachs Asset Management, în sondaj.
Aproape 30% dintre cei chestionați consideră că inflația este cel mai mare risc pentru investiții, în timp ce aproape 80% cred că va fi o preocupare globală în anul următor.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Inflația din SUA se ridică la maxime din ultimii 40 de ani, dar sondajul a fost realizat înainte de începerea războiului din Ucraina, ceea ce a stârnit temeri că problemele de aprovizionare vor duce la creșterea prețurilor. Majoritatea respondenților au considerat că perioada de risc crescut de inflație va persista, 74% spunând că va dura între doi până la cinci ani în SUA.
„Ratele mai mari de vaccinare au atenuat îngrijorările legate de pandemie, dar creșterea inflației și efectul asupra politicii monetare sunt acum în prim plan. Pe măsură ce politicile monetare ușoare ale erei pandemiei sunt anulate, creșterile așteptate ale ratelor dobânzilor sunt cele mai importante”, se arată în raport.
În martie, Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat dobânzile pentru prima dată din 2018 pentru a ajuta la domolirea inflației, iar piața se așteaptă la cel puțin încă șase creșteri, posibil de 50 de puncte de bază. Dar mulți analiști se îndoiesc de capacitatea Băncii Centrale de a face față inflației.
„După doi ani de politică sincronizată, 2022 va marca probabil un an pivot în normalizarea politicii pieței dezvoltate. Ne aşteptăm ca Fed să majoreze ratele de mai multe ori în acest an”, a declarat Jan Hatzius, șeful global al cercetării investiționale la Goldman Sachs.
87% dintre asigurători au spus că sunt de părere că Fed va majora ratele dobânzilor de cel puțin trei ori în 2022, în timp ce sondajul de anul trecut a constatat că majoritatea nu a anticipat nicio creștere. Goldman Sachs a chestionat 328 de directori de investiții și directori financiari de la companiile de asigurări pentru ediția din 2022 a sondajului anual.