EXCLUSIV

Gigi Becali îi sfidează pe admiratorii săi. Gestul surprinzător făcut de latifundiarul din Pipera, în plină stradă (Exclusiv)

Mihnea Tălău 08.12.2022, 21:21
Gigi Becali îi sfidează pe admiratorii săi. Gestul surprinzător făcut de latifundiarul din Pipera, în plină stradă (Exclusiv)

Latifundiarul din Pipera, Gigi Becali, a fost surprins de fotoreporterii Playtech – Impact făcând un gest incredibil pe străzile din Capitală. Trecătorii au rămas surprinși în urma excentricității făcute de cunoscutul om de afaceri.

Gigi Becali, mereu surprinzător

Finanțatorul echipei FCSB este cunoscut drept un filantrop, reușind, de-a lungul anilor, să ajute mii de oameni cu bani, construcția unor locuințe, donarea de alimente și ctitorirea unor lăcașe sfinte, spre binele românilor, scrie Playtech.ro.

Ocupat fiind, Gigi Becali este mereu pe drumuri, pentru a-și administra afacerile. Din acest motiv, finanțatorul clubului FCSB a fost surprins, recent, de către fotoreporterii Playtech – Impact, pe străzile din Capitală.

Însoțit de fostul fotbalist și om bun la toate, Ionuț Luțu, Becali a pășit în incinta unei sucursale CEC Bank, pentru a retrage o sumă mare de bani. Câteva minute mai târziu, paparazzi l-au surprins pe latifundiar cum scotea un pachet mare de bani din bancă, ajutat de Luțu.

În fața sediului băncii situat pe strada Radu Beller, câteva persoane nevoiașe se strânseseră pentru a-l întâmpina pe Gigi Becali, însă afaceristul nu s-a oprit pentru a sta de vorbă cu ei, urcând repede în mașină, semn că se grăbea foarte tare.

Cu toate acestea, Becali și-a etalat mărinimia. El a făcut un gest inedit. A coborât geamul bolidului său de lux și a aruncat pe jos câteva bancnote, moment în care oamenii străzii s-au grăbit să ridice banii de pe trotuar, mulțumindu-i finanțatorului FCSB pentru ajutorul acordat.

Latifundiarul din Pipera deține o avere impresionantă

Gigi Becali este, fără îndoială, unul dintre cei mai bogați oameni din România. Potrivit topului realizat de revista Capital în 2021, latifundiarul din Pipera ar avea o avere totală în valoare de 425 de milioane de euro. În realitate, se pare că, cifra este mult mai mare.

”Din punctul meu de vedere, are peste două miliarde. Convingerea mea este că, dacă trăiește cinci mii de ani, nu poate să rămână fără bani”, a spus, cu ceva timp în urmă, fostul șef LFP Mitică Dragomir despre finanțatorul de la FCSB.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...