Gigi Becali, despre personajul care l-a convins să nu renunțe la fotbal: „M-a pus să îngenunchez”

Gabriel Peneș 24.08.2022, 14:19
Gigi Becali, despre personajul care l-a convins să nu renunțe la fotbal: „M-a pus să îngenunchez”

Gigi Becali, despre personajul care l-a convins să nu renunțe la fotbal. Patronul FCSB a anunțat că se va retrage din viața publică, dar, până atunci, a vorbit pe larg despre anumite episoade din viața sa. Latifundiarul a recunoscut că în 2015, când a fost eliberat din închisoare, a vrut să se „lepede” de fotbal. Gigi Becali a fost întors din decizia sa de o înaltă față bisericească, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care i-a dat binecuvântarea de a rămâne în fotbal.

Gigi Becali, despre personajul care l-a convins să nu renunțe la fotbal

Gigi Becali, despre personajul care l-a convins să nu renunțe la fotbal. Patronul FCSB a dat de știre, din nou, că vrea să se retragă din viața publică și să nu mai dea declarații presei. Latifundiarul a ajuns la concluzia că expunerea publică nu-i folosește la nimic, dimpotrivă, îl pune în situația de a „face rele” în fața lui Dumnezeu.

„Vreau să mă retrag pentru că nu-mi folosește la nimic viața publică.

La ce îmi folosește? Ce vorbesc bine, este în regulă pentru că îi place lui Dumnezeu, însă poți să vorbești și ceva rău, și este în dreptul meu la cele rele și nu vrea să mai fac la cele rele.

Eu o să critic, o să judec, o să jignesc, o să supăr pe cineva, atunci dacă nu vorbesc, cu siguranță nu mai supăr pe nimeni”, a declarat Gigi Becali, la Sport Total FM.

Gigi Becali, despre personajul care l-a convins să nu renunțe la fotbal: „M-a pus să îngenunchez”
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a fost personajul care l-a convins pe Gigi Becali să rămână în fotbal, în 2015, după ce patronul FCSB abia ieșise din pușcărie

„M-a pus să îngenunchez”

Gigi Becali a dezvăluit și un episod petrecut în 2015, la scurtă vreme după ce fusese eliberat din pușcărie. Omul de afaceri a executat un an și 10 luni din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare la care fusese condamnat în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării. El primise trei ani în acea speță, la care se adăugaseră șase luni după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” și al sechestrării celor care îi furaseră mașina.

Gigi Becali (64 de ani) a fost eliberat condiționat în aprilie 2015, iar unul dintre primele drumuri a fost la Iași, unde FCSB avea meci. Acolo, latifundiarul, cunoscut pentru credința sa, s-a înfățișat Înalt Prea Sfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În fața acestuia, Becali a mărturisit că vrea să se lase de fotbal, dar răspunsul înaltului ierarhi a fost surprinzător chiar și pentru milionarul din Pipera.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

,,Când am ieșit din pușcărie m-am dus la părintele Teofan, Mitropolitul Moldovei, pentru că jucam cu Iași în ultima etapă, și uite că am câștigat campionatul. M-am dus la episcop și i-am spus: „”nu nu mai vreau să fac fotbal pentru că este idolatrie”. El mi-a spus așa: „pune-te în genunchi”. M-am pus în genunchi, mi-a pus mâinile amândouă mi-a strâns capul și mi-a zis: „eu te binecuvântez să faci fotbal”.

Dacă un episcop îți dă dezlegare, atunci tu nu mai ai niciun fel de vină, pentru că tu ai binecuvântare de la episcop. Episcopul a luat de la apostoli, apostolii au luat de la Hristos. Deci urmașii lui Hristos sunt apostolii, episcopii și preoții. I-am spus că dacă mi-a dat binecuvântare, așa voi face”, a mai spus Gigi Becali la Radio Sport Total FM.

Becali a mai adăugat că își dorește spectacol de la un meci de fotbal, așa că este de acord atunci când UEFA dă amenzi ori suspendă tribune din cauza înjurăturilor, jignirilor ori scandărilor rasiste ce mai vin din partea galeriilor.

„Eu vreau la fotbal spectacol și de aceea dau dreptate la UEFA când dau amenzi și suspendă tribune, pentru că oamenii trebuie să înțeleagă că dacă vrei este spectacol, nu înjurături, nu jigniri, nu bătăi, nu rasism. Fotbalul este pentru oameni, dar nu trebuie să ajungă la alte lucruri”, a mai declamra Gigi Becali, potrivit aceleiași surse.

ÎPS Teofan (62 de ani) este Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei din anul 2008. Anterior, între 2000-2008, a fost Arhiepiscop ortodox al Craiovei și Mitropolit al Olteniei. Conform succesiunii nescrise, dar respectate în Biserica Ortodoxă Română, el ar putea deveni următorul Patriarh, urmându-i lui ÎPF Daniel.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....