EXCLUSIV

Gigi Becali, despre călugării infectaţi cu covid-19 de la Muntele Athos. “Am vorbit personal acolo” (exclusiv)

Stan Filon 17.09.2021, 10:00
Gigi Becali, despre călugării infectaţi cu covid-19 de la Muntele Athos. “Am vorbit personal acolo” (exclusiv)

O știre care spunea că Muntele Athos a devenit un adevărat focar de coronavirus a făcut înconjurul lumii! Aceasta spunea că nu mai puțin de 1.000 de călugări s-au infectat cu temutul virus. Gigi Becali s-a alarmat și el, așa că a pus imediat mâna pe telefon.

Gigi Becali a vorbit despre călugării de la Muntele Athos, despre care s-a auzit că sunt infectaţi cu covid-19

Patronul FCSB dezminte că coronavirusul ar fi cucerit Muntele Athos și spune că niciun călugăr nu suferă de coronavirus, iar știrea este una…satanică! ”Este cea mai mare minciună pe care am auzit-o în ultima vreme. Este o știre satanică, un atac la adresa Bisericii, a credinței și a călugărilor care trăiesc pe acele meleaguri. Nu e nimic adevărat!”, ne-a declarat Gigi Becali.

Latifundiarul din Pipera a sunat personal la schitul românesc de pe Muntele Athos pentru a afla adevărul. ”Am sunat la Prodromu, la schitul românesc, alarmat de știri ce circulau mai peste tot acolo. Și de acolo mi s-a spus că niciun călugăr român nu e bolnav de așa ceva. Dar ce spun eu român? Niciun călugăr, nici român, nici rus, nici grec, nici cipriot nu e bolnav. De niciun fel! E o mare minciună!”, a adăugat ferm convins Gigi Becali.

Gigi Becali a vorbit despre calugarii de la Muntele Athos, despre care s-a auzit ca sunt infectati cu covid-19 
Gigi Becali a vorbit despre calugarii de la Muntele Athos, despre care s-a auzit ca sunt infectati cu covid-19

Știre satanică

Spusele lui Gigi Becali a fost confirmat și de călugării români de pe Muntele Athos, care au fost asaltați cu telefoane din țară, de la oameni alarmați de știrea respectivă. Monahii au emis un comunicat de presă prin care i-a liniștit pe toți credincioșii.

”Am aflat cu îngrijorare că în presa din România circulă informații despre îmbolnăvirea în masă a călugarilor nevaccinați de pe Sfântul Munte, iar ca urmare pelerinii din țară și nu numai, ne contactează îngrijorați, iar unii își anulează pelerinajele către Sfântul Munte din acest motiv.

Ținem să-i liniștim și să le mulțumim pentru grija pe care ne-o poartă, însă această știre este una falsă, transmisă de posturile de televiziune anticreștine, dar și presa de larg consum. Știrea a fost preluată de pe un site vaccinist din Grecia, preluat de un altul de limbă engleză.

”Acest lucru nu este de la Dumnezeu”

Toți monahii români cu care ne-am consultat, dar și cei de alte naționalități, au afirmat că NIMENI nu este bolnav de COVID-19, nimeni nu se află internat la terapie intensivă și nimeni nu a decedat. În același timp se vorbește despre un număr de 1.000 de monahi infectați, dar nici de departe acest lucru, pentru că asta ar însemna 50% dintre părinți, ceea ce este incredibil.

Vrem doar ca opinia publică să fie informată corect, iar presa și televiziunile să transmită mesajele nealterate, iar nu prin intermediul panicii și al fricii, afectând emoțional spectrul larg de auditori. Acest lucru nu este de la Dumnezeu.

În concluzie, acestea sunt manipulări grosolane care urmăresc dezbinarea și ura în poporul Lui Dumnezeu, nefiind bazate pe Adevăr care este Hristos, ci pe minciună și discriminare. Bunul Dumnezeu să ne ajute tuturor”, a transmis Starețul Arhim. Atanasie Prodromitul.