Gestul făcut de Gabriela Prisăcariu la câteva săptămâni de la nuntă. Viitoarea mămică a dezvăluit tot
Cu toate că sunt unul dintre cele mai urmărite cupluri din showbiz-ul românesc, au reușit să ascundă planurile de nuntă de ochii și urechile curioșilor până în ultimul moment. Acum, la câteva săptămâni de la marele eveniment, gestul făcut de Gabriela Prisăcariu le-a dat un motiv de fericire fanilor celor doi. Viitoarea mămică a dezvăluit tot.
Gestul făcut de Gabriela Prisăcariu la câteva săptămâni de la nuntă
Prima zi de vară a adus o nouă schimbare importantă în viața cunoscutului model. Cei care îi urmăresc activitatea în mediul online au avut parte de o surpriză neașteptată, în urmă cu puțin timp. Gestul făcut de Gabriela Prisăcariu, la câteva săptămâni de la nuntă, poate fi considerat ultimul „adio” pentru viața ei de femeie singură.
După ce a devenit soția lui Dani Oțil, frumoasa blondă și-a păstrat numele de domnișoară pe Instagram, adăugându-l și pe cel al noului ei soț, devenind Gabriela Prisăcariu Oțil. La aproape trei săptămâni de când a spus cel mai important DA din viața ei, Gabriela a făcut un nou pas. De acum, este „doamna Oțil” și în acte! Viitoarea mămică și-a schimbat buletinul și le-a dezvăluit fanilor cum arată noua sa carte de identitate.
L-a dat de gol pe Dani Oțil chiar în ziua nunții
După ce au fost nevoiți să amâne nunta din cauza restricțiilor impuse în perioada pandemiei, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au decis să își unească destinele, oficial, pe 15 mai 2021. Ceremonia a fost una restrânsă, la care au participat doar prietenii cei mai apropiați ai celor doi.
„Nu a fost o nuntă, a fost teambuilding, din 42 de câți am fost noi, plus fiecare cu cine a venit, am fost doar rudele noastre și voi (n.r. cei din platou). Accept toate răutățile, vă anunț că este tot aşa, și căsătorit, și nu. Eu de ce nu am liber azi de la muncă?”, a declarat Dani Oțil în platoul „Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1.
Imediat după eveniment, viitoarea mămică a publicat pe Instagram o fotografie în care apare verigheta și o parte din certificatul de căsătorie. Nu bijuteria a tras atenția internauților, ci un detaliu din document. Dani Oțil mai are un nume în buletin, despre care aproape nimeni nu știa. Așadar, pe simpaticul prezentator al matinalului de la Antena 1 îl cheamă, de fapt, Daniel-Zeno Oțil. „Zeno” este un nume grecesc, ce provine de la Zenon, care la rândul sau derivă de la Zeus, care înseamnă „Darul lui Zeus”, „zeitate” și „primitor”.