Germania a fost la un pas de o lovitură de stat. Foști militari și un prinț fals, printre suspecți

Beatrice Dumitru 07.12.2022, 13:07
Germania a fost la un pas de o lovitură de stat. Foști militari și un prinț fals, printre suspecți

Germania a anunțat că a dejucat o lovitură de stat., În urma unei ample operațiuni, autoritățile au reținut 25 de membri și susținători ai unui grup de extremă dreaptă despre care procuratura a spus că pregăteau o lovitură violentă de stat. Unii dintre aceștia, erau bănuiți că au pus la cale un atac armat asupra parlamentului. Printre cei anchetați se află foști militari și un prinț fals.

Germania a fost vizată de o lovitură de stat

Suspecții ar avea legături cu mișcarea „Reichsbürger” (cetățenii Reich-ului), o rețea de organizații și persoane care nu recunosc legalitatea și autoritatea Republicii Federale. Un soldat activ și mai mulți rezerviști se numără printre cei anchetați, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului militar de informații. Soldatul activ este membru al Comandamentului Forțelor Speciale.

De asemenea, printre cei reținuți se numără și un fost parlamentar de la extrema dreaptă Alternative For Germany (AfD), care servea ca judecător la Berlin, alături de un fost membru al unei familii regale germane, notează Reuters.

Germania a fost la un pas de lovitură de stat. Foști militari și un prinț fals, printre suspecți
Germania a dejucat o lovitură de stat.

Anchetatorii bănuiesc că membrii grupului aveau planuri concrete de a ataca Camera Inferioară a Parlamentului Bundestag-ului din Berlin cu un mic grup armat, a declarat procuratura. Complotiștii își stabiliseră planurile de a conduce Germania, potrivit biroul procurorului federal, și deciseseră că își puteau realiza obiectivele doar prin „mijloace militare și violență împotriva reprezentanților statului”, iar acest lucru includea și asasinarea unor persoane.

Un aristocrat, aflat printre suspecți

Un personaj central în planurile suspecților era un bărbat de 71 de ani, cunoscut sub numele de prințul Heinrich al XIII-lea. Acesta provine din Casa regală Reuss, care a domnit peste regiuni din actualul land estic Turingia până în 1918, și ar fi trebuit să fie lider desemnat în viitorul stat al grupului, în timp ce un alt suspect important a fost menționat sub numele de Ruediger v. P. Casa Reuss se distanțase de Heinrich, numindu-l un om confuz care urmărea teorii ale conspirației, potrivit presei locale.

Procurorii au spus că operațunile în acest caz au fost efectuate de peste 3.000 de oficiali de poliție și forțe de securitate din 11 state federale germane. Suspecții au fost arestați în statele Baden-Wuerttemberg, Bavaria, Berlin, Hesse, Saxonia Inferioară, Saxonia, Turingia, precum și în Austria și Italia.

Ce s-a întâmplat cu celebra trupă Trident?
Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...