13:27
Gafa colosală făcută de liderul partidului AUR, George Simion, în Parlament! Liderul partidului auto-proclamat patriotic s-a opus majorării sumelor de bani pe care România trebuie să le plătească către Bruxelles, iar pentru această situație a venit cu câteva versuri care să descrie situația, pe care însă i le-a atribuit lui Mihai Eminescu.
George Simion a vrut să fie foarte vehement în cuvântarea sa din Parlament, însă nu prea i-a ieșit. În discursul său aprig Simion a citat câteva versuri pe care i le-a atribuit gratuit lui Mihai Eminescu.
”Marele nostru Eminescu avea o poezie care se potrivește foarte, foarte bine cu votul nostru de astăzi. de fapt, cu vostru vostru, pentru că noi nu vom vota niciodată mărirea alocării bugetare către Bruxelle din banii românilor pentru împrumuturi și fonduri pe care românii nu le vor vedea niciodată, cel puțin românii de rând. Versurile lui Eminescu erau așa: De ani și ani cădeți în hău, nimic nu vă mai merge/Rușine să vă fie în veac că v-ați trădat străbunii/De parcă n-ați fi pui de dac, ci rude-ați fi cu hunii”, a spus George Simion de la tribuna Parlamentului.
Ei bine, versurile sunt cumva despre Mihai Eminescu, dar nu aparțin poetului național, ci unui poet din Buzău, Marian Bamboi, care și-a intitulat poezia: ”Eminescu răsucindu-se în mormânt”.
George Simion se prezintă drept un apărător al valorilor tradiționale ale neamului românesc. El a absolvit colegiul Gheorghe Lazăr din București și facultatea de Administrație a Universității din București.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Iată întreaga poezie a poetului Marian Bamboi:
A fost odată ca-n povesti,
A fost, de-ar mai fi iară ,
Din neamuri tracice, regeşti,
O prea frumoasă ţară.
Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele,
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.
Mă doare-n suflet, când privesc
La tot ce se întamplă,
Şi in mormant mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă .
Eu nu mai simt miros de tei
În viata mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai şi humă.
Luceferi nu mai strălucesc,
Cand ţara e o rană ,
Copiii mamele-şi bocesc ,
Ca n-au în blide hrană.
Cântat-am graiul românesc,
Această dulce limbă.
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc,
Prin alte ţări o schimbă .
Degeaba le-am lăsat cu dor
O “Doină”, să tresară !
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li-i amară.
Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,
Din Nistru până-n Tisa.
Moldova-i astăzi jumătăţi.
Cât rău făcutu-ni-s-a!
Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Şi m-am rugat de-atâtea ori,
Mai bine să vă fie.
Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar.
Acum n-aveţi nici linguri …
O, biet popor român sărac,
Cu-o ţară prea bogată!
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată!
Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii!
Cu trupe de comedianţi,
Numindu-le partide ,
Sunteţi românii emigranţi
Din Rai în ţări aride.
Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria.
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România.
Mihai Viteazu v-a lăsat
O ţară mai rotundă.
Voi azi aţi scos-o la mezat,
Străinii vă inundă.
Aveţi întinsul Bărăgan,
Şi nu aveţi o pâine.
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine.
Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă,
Păduri de brazi,
ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă.
Aveţi o deltă ca-n poveşti,
Vedeţi să nu v-o fure,
Atâtea ape, atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure…
Nici vii pe deal nu mai zăresti,
Livezile se-uscară,
Când mărul Ţarii Româneşti
Se-aduce de afară.
Nu vine Mircea cel Batrân,
Nici Ştefan de la Putna,
Să vi-l alunge pe păgân,
Cand voi lăsat-aţi lupta!
Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare.
Nu voi a vă-nvăţa de rău,
Ci-ncerc a vă-nţelege.
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.
Ruşine să vă fie-n veac,
Că v-aţi trădat străbunii,
De parcă n-aţi fi pui de dac,
Ci rude-aţi fi cu hunii!
Lasaţi pe-ai voştri guvernanţi
Să vă înece-n smoală,
Să fiţi doar simpli figuranţi
În ţara voastră goală…
