Ministrul Familiei, Gabriela Firea, se poate mandri cu finalizarea unui nou proiect important prin care spune că se asigură locuri pentru femei în consiliile de administraţie ale companiilor de stat, astfel că vrea să schimbe percepțiile învechite cu privire la rolul femeilor pe piața de muncă.
Gabriela Firea este de părere că prin proiectul promovat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse se pot asigura locuri pentru femei în consiliile de administraţie ale companiilor de stat.
„Schimbăm o percepţie învechită şi un stereotip! 3 din 10 români spun că femeile nu au calităţi de conducere, potrivit unui studiu recent. Lumea se schimbă şi odată cu ea trebuie să ne schimbăm şi noi mentalitatea. Am finalizat un proiect important prin care egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi nu rămâne doar la nivel de vorbe, iar femeile vor demonstra că pot face mai mult.
Împreună cu vicepremierul, ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu şi ministrul Economiei, Florin Spătaru, propunem modificarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Avem susţinerea coaliţiei de guvernare pentru acest proiect şi sprijin din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a PSD Marcel Ciolacu, dar şi a premierului Nicolae Ciucă”, a spus ministrul Familiei.
Tot Gabriela Firea susține că această modificare este vitală pentru statutul femeilor în societatea noastră.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Ne dorim mult să modificăm următoarele statistici oficiale, extrem de îngrijorătoare: 6 din 10 români consideră că locul unei femei este în bucătărie! 8 din 10 români cred că cel mai important rol al femeii este să aibă grijă de casă şi copii! 3 din 10 români spun că femeile nu au calităţi şi abilităţi pentru funcţii de conducere!
Datele prezentate mai sus fac parte dintr-o amplă cercetare sociologică în cadrul proiectului „România Durabilă”, parte a Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030.
Nu putem rămâne în urma vremurilor, având mentalităţi învechite. Sunt nenumărate femei de succes în afaceri, politică sau activism civic. Trebuie să depăşim aceste stereotipuri şi idei învechite. Femeile pot fi şi mame bune, iubitoare, implicate în creşterea copiilor şi, să aibă, în paralel, cariere extraordinare”, a mai spus aceasta.

În urmă cu două săptămâni, fostul primar al Capitalei a anunțat un nou proiect pus la dispoziție pentru a ajuta cetățenii, fiind vorba despre unul în colaborare cu Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii. Mai precis, este vorba despre un proiect de act normativ prin care standardele de cost pentru serviciile sociale vor putea fi actualizate.
„Mă bucur să anunț că am inițiat, împreună cu Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii, un proiect de act normativ deosebit de important, prin care sunt actualizate standardele de cost pentru serviciile sociale. Acestea reprezintă suma minimă pentru cheltuielile anuale necesare furnizării unui serviciu social.
Astfel, majorăm standardele de cost pentru serviciile sociale destinate protecției și promovării drepturilor copilului, persoanelor adulte cu dizabilități și persoanelor vârstnice, precum și cele pentru serviciile sociale destinate prevenirii și combaterii violenței domestice.
Ultima actualizare a acestora a avut loc în urmă cu doi ani, așa încât măsurile sunt nu doar necesare, ci și urgente, având în vedere ritmul galopant în care au crescut, în ultima perioadă, prețurile pentru energie sau pentru bunurile de larg consum”, a spus Gabriela Firea la acea vreme.
Se pare că această sumă de bani o să fie singura sursă de acoperire a nevoilor de bază, deoarece și acești oameni, ca oricare alți cetățeni, au dreptul la un trai decent. Gabriela Firea a ținut să-i laude pe cei de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, care s-au implicat enorm pentru găsirea unor soluții optime.