Frații Dragoș și Adrian Pavăl se pare că au cumpărat cam toate afacerile pe care și-au propus să le cumpere în România, așa că trec acum dincolo de granițele țării! Au dat lovitura acum pe piața hotelieră, după ce au cumpărat o afacere cu tradiție din Italia!
Așadar, cei mai bogați români, Dragoș și Adrian Pavăl, își extind afacerile dincolo de granițele României. Proprietarii Dedeman urmează să achiziționeze un hotel din Italia, iar suma este una cu siguranță amețitoare. Proprietarii Grand Hotel Gardone, familia Mizzaro Papini, urmează să vândă hotelul către un grup de asociații format din Pavăl Holding și Apex Alliance.
Cei care au anunțat tranzacția au fost membrii familiei Mizzaro Papini, care au transmis, într-un comunicat de presă, că tranzacție se află în faza finală, conform Gardapost.it. Familia Mizzaro Papini deținut pachetul de acțiuni al Grand Hotel SRL, societate prin care operează Grand Hotel Gardone, informează sursa citată.

Pavăl Holding este vehiculul de investiții al proprietarilor lanțului de magazine de bricolaj Dedeman, Dragoș și Adrian Pavăl. De partea cealaltă, Apex Alliance este o companie din domeniul hotelier cu sediul în Lituania.
În comunicatul de presă citat de presa din Peninsulă nu sunt furnizate informații despre valoarea tranzacției, însă se precizează faptul că Pavăl Holding și Apex Alliance ar urma să deschidă Grand Hotel Gardone în luna iunie, pentru sezonul 2023, urmând ca apoi să facă investiții majore. Familia italiană a spus că mai multe detalii vor fi făcute publice după finalizarea tranzacției.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Hotelul pe care frații Pavăl urmează să îl achiziționeze este plin de istorie. Iată care este descrierea de pe site-ul oficial al hotelului cu nu mai puțin de 300 de camere!
„În 1875, austriacul Luigi Wimmer s-a retras la Gardone Riviera pentru a se vindeca și, așa cum se întâmplă adesea celor care vizitează pentru prima dată Lacul Garda, s-a îndrăgostit imediat de frumusețea locului și de clima blândă. A decis așadar să se stabilească definitiv în Gardone Riviera și să construiască un mic hotel pe malul lacului, pentru a putea oferi și altora posibilitatea de a aprecia frumusețile coastei Gardei.
Datorită viziunii sale, a început transformarea satului țărănesc Gardone în cea mai cunoscută stațiune de sănătate de iarnă din Europa Centrală. Hotelul și-a întâmpinat primii oaspeți în 1884, dar succesul său a fost de așa natură încât câțiva ani mai târziu – în 1897 – au fost efectuate primele lucrări importante de extindere și renovare. Istoricul Giuseppe Solitro scria că „Hotelul Gardone, fără exagerare, poate fi numit sat, cu 300 de camere, toate deschise la prânz, săli de mese, conversație, lectură, muzică, jocuri, galerii vitrate, băi, grădini cu vegetație tropicală, toate iluminate cu lumină electrică și încălzite cu calorifere, noul confort luxos al vremii”. Datorită acestor caracteristici, Grand Hotel a devenit curând o destinație pentru nobili și intelectuali din toată Europa”, scrie pe site-ul oficial al hoteului.
Frații Pavăl sunt cei mai bogați români, potrivit topului Forbes 2022, cu o avere estimată de 13 miliarde de lei. Locul secund este ocupat de Ion Țiriac, cu o avere estimată la 8,5 miliarde de lei. Daniel Dines se află pe poziția a 3-a, cu o avere estimată la 8 miliarde de lei.
Compoziție Foto: Carmen Iozan