Fostul ministru al Sănătății Eugen Nicolăescu, un romantic incurabil. Cum a fost surprins, zilele acestea, în centrul Capitalei FOTO EXCLUSIV

15 06. 2021, 14:59

Viața politică zbuciumată, probleme de partid și declarațiile smulse de presă sunt azi doar o amintire pentru fostul ministru al Sănătății Eugen Nicolăescu. Acesta a dat ”celebritatea” de altădată pe zilele liniștite alături de cea care i-a stat alături întotdeauna: soția sa Constanța. Iată cum l-am surprins pe fostul membru al Executivului, chiar în centrul Bucureștiului.

Fostul ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu, plimbare romantică în București

După zeci de ani de mariaj fericit, fostul ministru se poate bucura de o plimbare liniștită alături de partenera sa, pe Calea Victoriei din Capiatlă. Nu putem să nu remarcăm că cei doi se țin strâns de mână, făcându-i pe ceilalți trecători să îi privească lung, cu admirație. Nimic nu pare să le strice plimbarea de pe Calea Victoriei, o arteră care pare a fi preferată de cei doi pentru astfel de ”escapade”.

Singurele ”obstacole” care le mai conteneau pașii erau opririle inopinate, la îndemnul doamnei Constanța, care îl îndemna pe fostul ministru să privească puțin către vreo vitrină ce le apărea în cale.

Fostul ministru al Sănătății Eugen Nicolăescu, un romantic incurabil. Cum a fost surprins, zilele acestea, în centrul Capitalei

Cum au reacționat soții Nicolăescu atunci când au văzut că sunt fotografiați

La vederea fotografului Impact.ro, Eugen Nicolăescu nu a părut a fi deranjat de faptul că era fotografiat „în rafală”. Doar soția sa, când a trecut pe lângă autorul imaginilor, a bombănit, vădit iritată. Nu se știe dacă a fost nemulțumită știind că va fi din nou subiect de presă, ori pentru că a fost surprinsă cu părul grizonat. Constanța Nicolăescu, așa cum apare în mai toate fotografiile publicate în presă de-a lungul anilor, era roșcată, folosind mereu aproximativ aceeași nuanță.

Trebuie să vă amintim că plimbările alături de soția sa sunt recunoscute ca un remediu pentru anxietatea provocată de măsurile politice care se luau la adresa fostului ministru. În perioada în care scaunul de la minister începuse a i se clătina, Eugen Nicolăescu a fost surprins în timpul unor plimbări nocturne, în aceeași formulă. Am putea considera că astfel de activități au menirea de a-i readuce liniștea fostului ministru al Sănătății și de a o mulțumi, în același timp pe consoarta domniei sale.

Fostul ministru al Sănătății Eugen Nicolăescu, un romantic incurabil. Cum a fost surprins, zilele acestea, în centrul Capitalei

Eugen Nicolăescu, actual viceguvernator

Eugen Nicolăescu va împlini, pe 2 august, 66 de ani. Având în vedere statutul lui din prezent, fostul ministru pare a fi un tip relaxat, care se ține departe de tumultul politic actual.

Funcția sa de viceguvernator BNR, în care se află de ani de zile, îi asigură, după cum se pare, o viață mai mult decât liniștită. Gurile rele spun că acesta ar fi un loc călduț primit din partea PNL, ca o recompensă pentru serviciile pe care le-a adus acestui partid de-a lungul vremii. Vă reamintim că Eugen Nicolăescu a fost ministru al Sănătății în două guverne: între 2005 și 2008, când prim ministru era Călin Popescu Tăriceanu, și în 2012, în timpul lui Victor Ponta.