Uitați de Real Madrid, Barcelona, PSG, Inter, Manchester City sau Liverpool! FK Arkadag este pur și simplu magnifică! Pe plan intern, această formație a bătut tot de la înființare, nu a făcut nici măcar un rezultat de egalitate.
În 2019, fostul președinte al Turkmenistanului, Gurbanguly Berdimuhamedow zis și “Arkadag” care înseamnă “erou protector” a început construcția unui oraș nou lângă capitala Așgabat. După 3 ani, mai exact pe 19 martie 2022 conducerea țării a fost preluată de fiul său, Serdar Berdimuhamedow, dar conform presei internaționale, în realitate frâiele țării par a fi în continuare la tatăl Gurbanguly. Indiferent de acest aspect politic care ne interesează mai puțin, construcția noului oraș numit Arkadag a continuat.
În anul 2023, orașul Arkadag a fost gata și a costat peste 5 miliarde de dolari. Oraș smart, transport electric, parcări inteligente și multe alte dotări de ultimă generație, dar exista o mare problemă: orașul era nelocuit. Așadar, au fost aduși locuitori de prin alte părți, aproximativ 60-70 de mii de oameni.
Orașul avea și stadion modern, capacitate de 10.000 locuri, dar nu era echipă de fotbal. S-a făcut și echipă de fotbal, FK Arkadag. S-a înființat pe 1 aprilie 2023, nu are legătură cu Ziua Păcălelilor, este pur și simplu o coincidență. Nu erau fotbaliști la club și astfel perioada de transferuri a fost puțin prelungită pentru ca echipa orașului Arkadag să facă rost de jucători. Și au fost aduși majoritatea fotbaliștilor care evoluau la naționala Turkmenistanului.
Dacă vă întrebați cum arată logo-ul echipei, este reprezentată de un cal alb, domnul Gurbanguli fiind pasionat de cursele de mașini și de cai. Ba mai mult, calul fiind chiar simbolul național al Turkmenistanului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Revenind la fotbal, la scurt timp după înființare, mai exact la o distanță de doar 18 zile, FK Arkadag debuta în prima ligă a Turkemnistanului câștiga titlul la pas, 24 de victorii în 24 de etape, 83 de goluri înscrise și doar 17 primite.
Următorul sezon a fost chiar și mai simplu, iar FK Arkadag câștiga titlul din nou la pas: 30 de victorii în 30 de etape, 147 de goluri înscrise și doar 20 primite. Dacă ești parior, biletul zilei ar trebui început cu această echipă, FK Arkadag.
Așadar, un parcurs perfect al echipei FK Arkadag care ar fi trebuit să dețină recordul de cele mai multe victorii consecutive, dar Guinness World Records a refuzat să recunoască acest record având suspiciuni legate de corectitudinea ligii turkmene de fotbal, fiind o țară cu un regim totalitar.
Astfel, recordul pentru numărul de victorii consecutive este deținut în prezent de Al-Hilal din Arabia Saudită, care a bifat 34 de succese consecutive. Clar, Al-Hilal este o echipă pe care trebuie să o ai în vedere la ponturi pariuri.
În sezonul actual din Turkmenistan, nici nu are rost să menționăm că FK Arkadag are un parcurs perfect, dar de menționat este faptul că echipa a impresionat și pe plan international.
FK Arkadag a câștigat trofeul AFC Challenge League după ce a învins-o în finală pe Preah Khan Reach Svay Rieng, o grupare din Cambodgia. Nu au lipsit emoțiile. FK Arkadag a deschis scorul în minutul 59, a fost egalată în minutul 82, s-a intrat în prelungiri, unde campioana Turkmenistanului s-a impus printr-o reușită care a venit în minutul 112.
Echipa perfectă de fotbal chiar există!