Fiul lui Ștefan Bănică Jr., schimbare neașteptată de look. Cum arată Radu Ștefan după transformare

05 10. 2022, 12:12

Radu Ștefan Bănică uimește cu fiecare nouă apariție în public. Recent, acesta a apelat la o transformare neașteptată de look, după ce s-a lăsat pe mâna unui celebru hair-stylist, totul pentru a lua parte la un eveniment important de fashion. Mai mult, tânărul în vârstă de 20 de ani spune că are planuri mari de viitor, urmând a se lansa într-o nouă afacere. Iată despre ce este vorba.

Radu Ștefan, transformare neașteptată de look

Fiul lui Ștefan Bănică Jr., în vârstă de 20 de ani, este un tânăr de succes care se bucură și profită din plin de pasiunile și aptitudinile pe care le are. Recent, acesta a mers la un salon de înfrumusețare, unde s-a lăsat pe mâna unui celebru hair-stilist. El a avut parte de o transformare radicală de look, totul pentru celebrul eveniment denumit Beauty Trends Calendar 2023.

Adrian Perjovschi anunță în fiecare lună septembrie trendurile pentru anul următor, la nivel mondial, în industria frumuseții printr-un shooting-eveniment. Astfel, printre „lunile” din Calendarul 2023 propus de celebrul specialist se numără și Radu Ștefan, alături de multe modele profesioniste cu prestanță. Câteva cadre cu noul look au fost postate și de tânăr, pe contul său de Instagram.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Radu Stefan Banica (@radustefanbanica)

Ce nouă afacere își va deschide în curând

În vârstă de 20 de ani, Radu Ștefan Bănică se bucură de succes pe mai multe planuri. Se pregătește să încheie cursurile de actorie de la UNATC, are o viață socială plină și potrivită vârstei sale, cochetează cu muzica și actoria, dar se ocupă și de propriul business.

Fiul lui Ștefan Bănică Jr. și al Cameliei Constantinescu deține în prezent o cafenea, dar recent a anunțat că are un nou proiect, care își dorește să fie unul de succes.

„Cafeneaua, și businessul în general, e hobby-ul meu. Cum îți faci tu timp pentru hobby, așa îmi fac și eu timp pentru cafenea! Și acum chiar am un nou proiect, în colaborare cu cafeneaua, o să mă axez pe vinuri. Așa că o să lansez un magazin de vinuri! Tata e consumator de vin, mama la fel, și a început să îmi placă și mie. Mi se pare o industrie foarte frumoasă și vreau să fac parte din ea!”, a dezvăluit fiul lui Ștefan Bănică jr., pentru Cancan.