Filmul la care se uită întreaga planetă acum: cum a prevestit Contagion epidemia încă de acum nouă ani

Filmul Contagion este considerat în momentul de față unul prevestitor, în contextul epidemiei globale de COVID-19. Pelicula lansată în anul 2011 nu a înregistrat, pe atunci, încasări care să o claseze printre cele mai de succes. Totuși, în prezent, este un film ce a fost vizionat de mii de ori. Mulți sunt speriați că acel scenariu sumbru s-ar putea adeveri, mai ales că s-au înregistrat tot mai multe cazuri de pacienți infectați cu coronavirus.

Filmul la care se uită întreaga planetă acum: cum a prevestit Contagion epidemia încă de acum nouă ani

Mulți dintre cei care au urmărit filmul Contagion sunt de părere că producția de la Hollywood a prevestit epidemia mondială de coronavirus. Sau că ne așteaptă o soartă la fel de rea, precum cea suferită de către protagoniștii din film. În momentul premierei, acum 9 ani, pelicula nu a fost atât de tare remarcată de către public. În thrillerul ce poartă amprenta regizorului Steven Soderbergh sunt urmărite diverse situații, în momentul în care un virus se răspândește cu mare repeziciune. Este un parcurs absolut înfricoșător, mai ales că există și scene în care este prezentată evoluția respectivului virus.

Filmul la care se uită întreaga planetă acum cum a prevestit Contagion epidemia încă de acum nouă ani

Filmul Contagion a fost lansat în anul 2011, în regia lui Steven Soderbergh

Totuși, realizatorii filmului “Contagion: Pericol nevăzut”, au fost de părere că populația nu ar trebui să se îngrijoreze atât de tare. Asta deoarece virusul prezentat în film este unul cu mult mai periculos față de cum este coronavirus. Producția a devenit, la aproape un deceniu de la premieră, una dintre cele mai vizionate, în această perioadă. Mai mult, este a doua cea mai vizionată producție Warner Bros. din anul 2020.

„Nu încercăm să speriem spectatorii că o să moară toată lumea”, a susținut Michael Shamberg, producătorul filmului Contagion. „Vrem doar să îi speriem pe oameni cu ideea că poţi să faci ceva”, a mai completat americanul.

Reprezentanții acestei producții au explicat și că filmul caută să ofere și un soi de alinare pentru public, fiind prezentate asemenea condiții extreme. „Este arătat și că va exista o soluţie sau că umanitatea îşi va reveni”, a mai susținut cineastul american, notează Mediafax.

În rolurile pricipale, în filmul Contagion pot fi urmăriți atât actori de marcă precum Jude Law sau Gwyneth Paltrow, dar și Kate Winslet, Marion Cotillard, fie Matt Damon.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI